Președintele PNL Călărași, Daniel Drăgulin:„Nu am foarte mari așteptări de la aceste alegeri!”

Alegerile care s‑au încheiat în această seară, la ora 21.00, în orașul Lehliu-Gară și comu­na Unirea, nu au ven­it decât ca o recon­fir­mare a PSD-ului în frun­tea celor două local­ități, con­form declar­ației președ­in­telui orga­ni­za­ției județene, Cipri­an Pan­dea, pen­tru Actu­al­i­tatea de Călărași.

„Va fi bine în ambele local­ități, nu ne facem prob­leme că nu vom câști­ga. Ziua de alegeri a fost, la început, mai agi­tată, dar s‑a cal­mat toată lumea, după aceea. Colegii de la PNL au făcut sesizări că sunt aduși oamenii la vot cu mașinile, dar ce vină aveam noi dacă doar oamenii noștri veneau la vot? De alt­fel, putem spune că azi-noapte, atât în Lehliu-Gară, cât și în Unirea, s‑au împrăș­ti­at flu­tu­rași cu mesaje min­ci­noase, priv­i­toare la can­di­dații noștri. Dar, nu vom avea sur­prize nedorite în Unirea și Lehliu-Gară!”, a spus Cipri­an Pan­dea.

Președ­in­tele PNL Călărași, Daniel Drăgulin, ne‑a declarat:

„Nu am foarte mari aștep­tări de la aces­te alegeri, atâ­ta timp cât au fost doi oameni de la PSD, foarte bine cotați. Dacă la Lehliu-Gară se dădea bătălia între Ște­fa­nia Moga și Lau­rențiu Bănes­cu, era cu totul altce­va. Dar nici nu am făcut ce fac ei și nici nu voi face, atâ­ta timp cât sunt președ­inte. Am înțe­les că au exi­s­tat nereg­uli, au cărat cu mașinile, deși poliția a spus că se implică. Am făcut sesizare la 112 că sunt aduși votanții cu mașinile, la Unirea,  am făcut și fotografii și lăsăm poliția să își facă tre­a­ba.

Legat de flu­tu­rașii care ar fi fost împrăș­ti­ați de PNL, pot spune că dacă au făcut așa ceva să le fie rușine, eu nu accept să fie dați flu­tu­rași cu mesaje neg­a­tive. Noi con­sid­erăm că am adus infor­mații cetățe­nilor cu privire la can­di­dații noștri , mă dez­ic și toți ne dez­icem de ceea ce s‑a întâm­plat cu flu­tu­rașii, pen­tru că nu sun­tem ade­pții aces­tui stil și mă gân­de­sc că poate fi vor­ba chiar de o acți­une din inte­ri­orul lor, adică nu de oamenii noștri, pen­tru că sunt și oameni din PSD care nu l‑au accep­tat pe el (n.red. Iulian Iaco­mi). Eu nu cred că Lau­rențiu Bănes­cu s‑a pre­tat la așa ceva.”

De mențion­at că în orașul Lehliu-Gară prin­ci­palii con­tra­can­di­dați au fost: Iulian Iaco­mi (PSD), fos­tul pri­mar, Ște­fa­nia Moga ‑inde­pen­dent-fost vicepri­mar și Lau­rențiu Bănes­cu (PNL).

La Unirea bătălia s‑a dat între can­di­dat­ul PSD, Flo­ri­an Belu, fos­tul vicepri­mar, și Auri­ca Pâr­lea, PNL, pri­marul comunei în urmă cu câți­va ani.

Prezența la vot a fost destul de strân­să în cele două local­ități: 64,76%, la Lehliu Gară, și 65,86, la Unirea.

error: Content is protected !!