Imediat după câștigarea alegerilor locale, primarul ales al comunei Unirea, Daniel Nica, a intrat în atenția Prefecturii Călărași. Conducerea instituției a solicitat un răspuns din partea Agenției Naționale de Integritate, în ceea ce privește situația constatată, în martie 2012, de conflict de interese, precum și de încălcare a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, în perioada cât Nica a fost viceprimar al comunei.
Daniel Nica a fost decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani. ANI a constatat că “Daniel Nica s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 18.06.2008 – 04.08.2009, ca urmare a deținerii simultane, în perioada 18.06.2008 – 20.01.2009, atât a funcției de Viceprimar în cadrul Primăriei Unirea, cât și a calității de administrator în cadrul S.C. BLISS S.R.L., ca urmare a încheierii unui contract de prestări servicii agricole (care a încetat la data de 04.08.2009) între S.C. BLISS S.R.L. (societate în cadrul căreia acesta deține calitatea de unic asociat, iar tatăl său, NICA George, deține calitatea de administrator) și Consiliul Local Unirea, precum și ca urmare a executării de diferite lucrări agricole de către S.C. BLISS S.R.L., pentru Consiliul Local Unirea, fără să fi fost încheiate alte contracte de prestări servicii, încălcând, astfel, atât dispozițiile art. 87, alin.1, lit. d), cât și dispozițiile art. 90, alin. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.”
După 3 luni, de la învestire, primarul comunei Unirea a fost eliberat din funcție, în urma ordinului dat de Prefectura Călărași.
George Iacob a declarat, pentru Actualitatea de Călărași:
„După învestirea în funcție, a primarului comunei Unirea, am solicitat ANI un punct de vedere în privința situației de incompatibilitate, constatată în anul 2012. Pentru că au trecut 4 ani de atunci, și pentru că exista posibilitatea atacării în instanță a deciziei, am dorit să știu dacă mai este de actualitate interdicția de a exercita o funcție sau o demnitate publică, pe o perioadă de 3 ani, de către acesta.
Răspunsul ANI a fost că Daniel Nica are această interdicție până anul viitor, în luna iulie. Informarea a venit săptămâna trecută și tot atunci am dat ordinul de eliberare din funcție.Totodată, am informat Autoritatea Electorală Permanentă și MAI-ul, de această decizie, rămânând să se stabilească data următoarelor alegeri, în comuna Unirea.”, ne-a declarat prefectul George Iacob.
Daniel Nica nu a dorit să comenteze, momentan, decizia, acesta urmând să consulte un avocat, ceea ce arată că se pregătește atacarea ordinului de eliberare din funcție. Dacă va ajunge în instanță, atunci se va prelungi și termenul, ce urmează a fi dat, pentru organizarea viitoarelor alegeri locale.
Please enter banners and links.