Prefectul George Iacob:„Pentru prima dată, în România, Planul roșu a fost dat de la Călărași, într-un accident produs pe autostradă”

Județul Călărași are unul din­tre cei mai longevivi prefecți în funcție, din țară. George Iacob a împlin­it, în această lună, 5 ani de când con­duce Insti­tuția Pre­fec­tu­lui.

   Nu au lip­sit, în această perioadă de timp, aprecier­ile din partea reprezen­tanților guver­nu­lui, pen­tru mod­ul în care echipa coor­do­nată de pre­fect a făcut față unor situ­ații lim­ită.

   Mul­ti­plele aver­tizări sosite la Insti­tuția Pre­fec­tu­lui, pre­cum fenomenele mete­o­ro­log­ice extreme, acci­dente sau alte eveni­mente nedorite, l‑au deter­mi­nat pe pre­fec­tul George Iacob să creeze un grup pe face­book, Ne pasă de călărășeni, pen­tru a‑i atenționa pe cetățeni, din timp, asupra situ­ați­ilor care apar.

    Pen­tru a cunoaște și lucrurile mai puțin viz­ibile din activ­i­tatea pro­fe­sion­ală și per­son­ală a unui pre­fect, ne-am pro­pus să stăm de vor­bă cu George Iacob, cel care a reușit să treacă, cu brio, tes­tul tim­pu­lui, în această funcție.

 Începem inter­vi­ul cu un scurt istoric pro­fe­sion­al. De cât timp lucrați la Pre­fec­tura Călărași?

George Iacob: În anul 2001 am fost numit direc­tor de cab­i­net, după care am tre­cut pe o funcție pub­lică, în cadrul Cor­pu­lui de Con­trol al Pre­fec­turii, unde am rămas până am fost numit pre­fect, în luna mai a anu­lui 2012.

Când ați devenit pre­fect, ce vi s‑a părut mai intere­sant și ce a fost cel mai greu de făcut?

George Iacob:  Cu activ­i­tatea Insti­tuției Pre­fec­tu­lui eram obiș­nu­it, pen­tru că ști­am cum funcționează. Mai puțin obiș­nu­it eram cu ieșir­ile în pub­lic, să vorbesc în fața oame­nilor, de pe o altă poz­iție. Partea aceea mi s‑a părut mai grea. Cea mai intere­san­tă și cea mai plă­cută activ­i­tate a fost când am putut aju­ta copi­ii. Unele lucruri le-am făcut pub­lice, altele nu, pen­tru că au fost și demer­suri per­son­ale, dar și acți­u­ni în care a fost impli­cată insti­tuția pe care o reprezint. Îmi amintesc cu plăcere de un moment, când un elev călărășean, din Oltenița, a obțin­ut un rezul­tat deosebit și, într‑o zi de săr­bă­toare, a ven­it la Călărași cu medalia de care era foarte mân­dru. A avut, toto­dată, posi­bil­i­tatea de a adresa colegilor și călărășe­nilor un gând, iar la final a prim­it o spon­sorizare, fiind cea mai mare sumă pe care o prim­ise până atun­ci. Au mai fost și alte momente, care nu au fost făcute pub­lice, pen­tru că nu mi-am dorit acest lucru.

Se spune că băr­bații care au făcut arma­ta se difer­enți­ază, de ceilalți, prin dis­ci­plină, în primul rând. V‑a aju­tat arma­ta făcută în anii de după liceu, în activ­i­tatea de pre­fect?

George Iacob:  Am apre­ci­at câte­va lucruri în cal­i­tate de sol­dat, ulte­ri­or, de gra­dat, despre ceea ce înseam­nă respon­s­abil­i­tatea, dis­ci­plina și, prob­a­bil, mi‑a folosit arma­ta. Au fost expe­riențe pe care le-am trăit la 19 ani, lucruri bune care mi s‑au întâm­plat. Arma­ta am făcut‑o la trans­mi­si­u­ni, în București, și îmi amintesc că am avut și atun­ci niște per­for­manțe fru­moase. În activ­i­tatea actu­ală, lucrurile tre­buie făcute rig­uros. Sunt termene, situ­ații de urgență, care tre­buie tratate cu rig­uroz­i­tate.

Au avut loc foarte multe schim­bări din funcție ale prefecților, făcute de guver­nele care au ajuns la put­ere. Inclu­siv în ceea ce va privește au exi­s­tat nenumărate zvonuri, devenite știri în avan­premieră, că veți fi schim­bat din funcție. 

Ce cre­deți că stă la baza longevității dvs., în  funcția de pre­fect?

George Iacob:   Nu am un răspuns exact la aces­ta între­bare, dar fap­tul că încă sunt în funcție, înseam­nă că sunt oameni care apre­ci­ază ceea ce fac.

Ați avut o perioadă plină de coduri meteo, dar și un Plan Roșu de inter­venție, pen­tru cel mai grav acci­dent pro­dus pe autostradă, dacă este să ne refer­im la eveni­mente mai recente.

Cum arată ziua unui pre­fect, în ast­fel de momente?

George Iacob:   Ast­fel de momente nu sunt neapărat spec­tac­u­loase, dar au o încăr­că­tură mare emoțion­ală. Să luăm, de exem­plu, perioad­ele de vis­col în care nu neapărat can­ti­tatea mare de zăpa­da crează prob­leme, ci oamenii res­imt dis­con­for­tul prin fap­tul că se închid dru­murile și se restricționează cir­cu­lația. Viz­ibil­i­tatea este redusă la 5 m, 10 m, și nu știi dacă acel cod va dura doar inter­val­ul de timp anunțat. Dacă situ­ația o impune, cu sig­u­ranță restricționezi seg­mente de drum, fie că vor­bim de drum județean județean, națion­al sau autostradă. Aștepți să treacă vis­colul și acționezi ime­di­at, dar cel mai impor­tant, în ast­fel de situ­ații, este pre­venția. Adică oamenii să știe cu ce ne con­frun­tăm, pe ce perioadă de timp și să își lim­iteze deplasările, pe cât posi­bil. Dru­murile nu le închi­dem că ne dorim, dar o viață este mai impor­tan­tă decât toate cele­lalte lucruri.

Legat de acest lucru, aș adău­ga  fap­tul că unul din­tre obi­ceiurile pe care vi l‑ați cre­at, a fost și acela de anunța cetățenii, atun­ci când au loc ast­fel eveni­mente, pen­tru a fi știute din timp.

George Iacob:   Cred că sunt sin­gu­rul pre­fect din țară care a făcut lucrul aces­ta, de a ține la curent cetățenii, prin inter­medi­ul inter­ne­tu­lui și a grupurilor intere­sate de a pre­lua aces­te infor­mații. Am dorit, pe cât am putut, în abso­lut toate orele în care m‑am aflat în activ­i­tate, în insti­tuție, să dau cât mai multe infor­mații, de îndată, cu tot ce se întâm­plă în județul Călărași. Că a fost bine sau mai puțin bine, călărășenii pot spune. S‑a întâm­plat să nu intere­seze infor­mația dată și am simțit acest lucru pe teren, mai ales când te con­frunți cu situ­ația de a forța uti­la­jele, pen­tru a‑i scoate din zăpadă.

 Care vi s‑a părut cel mai grav caz de a nu ascul­ta un sim­plu sfat, de a sta lin­iștiți acasă pen­tru că este vis­col, expunân­du-se nu doar pe ei, ca adulți, ci și pe copii?

 George Iacob:   Îmi amintesc de un caz, și nu cu plăcere, iar atun­ci mi-am spus, chiar dacă am regre­tat ulte­ri­or, că, dacă aș fi avut mai multe pârghii, famil­ia respec­tivă ar fi fost decăzută din drep­turile părin­tești. Despre ce a fost vor­ba? O fam­i­lie aflată în tranz­it, în județul Călărași, pe timp de cod por­to­cal­iu, care s‑a trans­for­mat în cod roșu de vis­col, avea doi copii minori, în mașină, cel mai mare puțin peste 2 ani. A păcălit, să spunem așa, bari­erele făcute de colegii mei de la Jan­darmerie și de la Poliție, spunând că nu pleacă spre București, ci doar că merge până în sat­ul vecin. La un moment dat, nu a mai putut înain­ta, mași­na nu a mai dat ran­da­ment, tem­per­atu­ra era scăzută sub 18 grade, iar situ­ația devenise crit­ică. Un pri­mar care venea din sens opus a făcut efor­turi sub­stanțiale, pen­tru a reuși să ajungă la ei, după care i‑a luat pe toți acasă la el. Și atun­ci între­barea pe care ți‑o pui este: care mai e respon­s­abil­i­tatea părinților, a adul­tu­lui? Mi‑a lăsat un gust amar, să fii părinte, să ai infor­mația, din timp, de vreme rea, și totuși să-ți riști viața ta, dar mai ales a copi­ilor tăi, plecând la drum.

 În ast­fel de perioade crit­ice, care a fost perioa­da cea mai mare de timp pe care ați stat‑o la insti­tuție?

George Iacob:  Cred că două zile și jumă­tate. Părăs­esc biroul numai când nu mai pot lua decizii și nu mai pot face față, din cauza oboselii. Doar după ce trec momentele crit­ice, plec și eu acasă, lăsând așezate lucrurile în urma mea.

Sig­ur famil­ia este cea pe care o lăsați în plan­ul secund, în fața activ­ității pro­fe­sion­ale. În luna ian­uar­ie, cu puțin înainte de vis­colul put­er­nic care a fost de Bobotează, vi s‑a năs­cut mez­i­na fam­i­liei. Nu ați putut să vă bucu­rați prea mult lângă fam­i­lie, pen­tru că ați avut de ges­tion­at un cod roșu de vis­col.

 V‑ați con­frun­tat chiar cu un caz să deosebit, pe care vă las pe dum­neav­oas­tră să ni‑l ream­intiți.

George Iacob:   Fiecare caz este emoțio­nant. Îmi amintesc de toate acele momente. E ade­vărat, pe 4 ian­uar­ie am fost binecu­vân­tați și cu o fetiță. Nu am apu­cat să o văd decât în ziua în care s‑a năs­cut, după care, abia la o săp­tămână, atun­ci când s‑au lin­iștit lucrurile, am prim­it apro­bare să merg la București, pen­tru a‑mi aduce soția și fiica acasă. Este ade­vărat că în perioa­da de vis­col noi încer­căm să luăm legă­tu­ra prin  insti­tuți­ile spe­cial­izate, cu per­soanele care au nevoie de dial­iză, cu mămi­cile însăr­ci­nate, aflate aproape de perioa­da de naștere, pen­tru că nu știm în cât timp putem ajunge la ei, pen­tru a le acor­da primul aju­tor. Am avut un caz deosebit, la Vâl­celele, unde o tânără mămică a năs­cut, la domi­cil­iu, și fiecare oră care tre­cea, ar fi putut pune în peri­col, atât mama, cât și copilul. Necazul a fost că pe acea porți­une de drum, de la can­ton și până la Floroaica, zăpa­da era depusă pe caros­abil în can­tități mari, până la câți­va metri, iar vis­colul era put­er­nic. Au încer­cat să ajungă aco­lo câte­va uti­la­je de la Dru­muri Județene și de la Dru­muri Naționale, de la Primăria Vâl­celele, au încer­cat să spargă dop­urile de zăpadă, dar nu au reușit. Mașinile au rămas sus­pendate, era noapte și proaspă­ta mămică și fetița ei aveau nevoie de aju­torul nos­tru. Atun­ci mi-am amintit de un pri­eten, care are un uti­laj, iar la acea ora târzie,  am apelat la el. Pri­etenul la nevoie se cunoaște, așa că a ven­it ime­di­at, a pus uti­la­jul în funcți­une, o șeni­lată, a ajuns la Floroaica, le‑a pre­lu­at de la domi­cil­iu pe mamă și pe fetiță, pe care le‑a trans­portat la spi­tal. Pen­tru ast­fel de momente, chiar mer­ită tot efor­tul și e fru­mos când lucrurile au un final feric­it.  https://actualitateacalarasi.ro/update-interventie-dificila-dupa-mai-bine-de-10-ore-tanara-mamica-si-fetita-nou-nascuta-din-satul-floroaica-au-ajuns-cu-bine-la-spital/

Le mulțumesc tutur­or pen­tru reuși­ta acelei mis­i­u­ni, apre­ci­ată și de dom­nul min­istru Arafat și, inclu­siv, de doam­na min­istru de interne, Car­men Daniela Dan, care s‑a inter­est, per­son­al, de această situ­ație.

La câte­va zile, când lucrurile au revenit la nor­mal, chiar le-am făcut o viz­ită la domi­cil­iu, tinerei mămi­ci și copilu­lui.

 Din exte­ri­or pare că funcția pre­fec­tu­lui este un pic mai departe de cetățean, dar în ast­fel de situ­ații se simte cum partea umană com­pletează sfera pro­fe­sion­ală.

George Iacob:   Cu sig­u­ranță, pen­tru că toți  ne dore­am acest lucru, ca mis­i­unea să se încheie cu bine. La fiecare eveni­ment, la fiecare vis­col, mi-am pro­pus să nu înghețe nimeni, să nu avem nici­un inci­dent major, să nu avem nici­un deces din cauza vis­colu­lui și, ca să spun așa, mi-am făcut aproape o deviză: În județul Călărași, nu moare nimeni, din cauza vis­colu­lui!

Avem o foarte bună colab­o­rare cu ISU și cu cele­lalte insti­tuții, Ambu­lanța, Jan­darme­ria, Poliția, cu cei de la Dru­murile naționale si județene. Toți și-au făcut dato­ria.

În urmă cu câți­va ani, au fost situ­ații când au fost găsiți dor­mind cei care tre­buiau să dega­jeze dru­murile. V‑ați con­frun­tat cu ast­fel de momente?

 George Iacob:   Nu, și vă spun și de ce. Toate lucrurile au fost pregătite înainte, le-am trans­mis admin­is­tra­to­rilor de dru­muri să-și pre­vadă schim­buri, pen­tru că nu este deloc ușor să stai opt ore într-un uti­laj și este chiar o sen­za­ție pe care cei care aflați în traf­ic o cunosc: acei ful­gi de zăpadă care îți intră în ochi, este acel alb care te obosește, o tem­per­atu­ra scăzută și nu poți cere atenție, doar de la o sin­gură per­soană. Nu este decât un om, care are gri­jă de acel uti­laj. Și atun­ci, am spus în felul urmă­tor: tre­buie să se lucreze în schim­buri, pen­tru a manevra uti­la­jul, ca omul care și‑a luat în prim­ire schim­bul, să dea ran­da­ment. O per­soană obosită, manevrând uti­la­jul, poate pro­duce alte daune. Am avut în vedere acest lucru și am tre­cut cu bine peste această situ­ație. Am ver­i­fi­cat per­son­al acest lucru, pe teren, atât cât de mult mi‑a per­mis dru­mul, pen­tru că ar fi fost com­ic pen­tru presă să se audă că per­fec­tul a rămas înzăpez­it, în nu știu ce local­i­tate. Dar am fost în ver­i­ficări, în Călărași, pe dru­murile județene, pe dru­murile naționale, indifer­ent de oră, că a fost ora 2, 3 sau 5 dimineața, m‑am întâl­nit cu oamenii, am stat de vor­bă cu ei, în dis­pecer­at, m‑am intere­sat de starea dru­murilor, pen­tru că intră în atribuția noas­tră.

Cred că aces­ta este și unul din­tre răspun­surile la între­barea legată de longevi­tatea dum­neav­oas­tră, în funcția de per­fect.

 George Iacob:   Vreau să vă spun că pen­tru acți­u­nile noas­tre, ale echipei de la Călărași, am fost apre­ci­ați în plină video­con­fer­ință, de către prim-miniștri ai României sau de către miniștri. Și am avut gri­jă să le trans­mit celor cu care am colab­o­rat, pen­tru că nu numai George Iacob face aces­te lucruri, ci am o echipă, iar rezul­tatele sunt ale noas­tre. Intrăm în cod împre­ună,  ieșim din cod tot împre­ună! Nu pot face nim­ic sin­gur și nu este doar mer­it­ul meu.

Pen­tru pri­ma dată, în Româ­nia, Plan­ul roșu a fost dat de la Călărași, într-un acci­dent pro­dus pe autostradă, cu mul­ti­ple vic­time.

În acci­dent a fost impli­cat un auto­car și s‑a sol­dat cu peste 40 de vic­time, cetățeni străi­ni. Acela fost primul Plan Roșu dat în Româ­nia. Am ges­tion­at foarte bine acel moment și am avut aprecieri pen­tru mod­ul în care s‑a acțion­at. Pe autostradă, în drep­tul local­ității Lehliu, s‑a pro­dus cel mai mare acci­dent auto, din Româ­nia, pe care l‑am coor­do­nat, tot noi,  la nivelul județu­lui Călărași. Și pen­tru ges­tionarea acelui moment am fost felic­i­tați, deși alți oameni, care nu cunoșteau pro­ce­durile, ne-au adus reproșuri. Impor­tant este, însă, ca noi să ne facem dato­ria corect, restul sunt amă­nunte.

Cu un ast­fel de pro­gram, între­barea este: când ați fost ulti­ma dată în con­cediu?

George Iacob:   În ultimii doi ani, mi-am luat con­cediu, dar pot spune că în nici­un an nu mi l‑am efec­tu­at com­plet. Dacă ar fi să cal­culez zilele nee­fec­tu­ate de con­cediu, pe ultimii cin­ci ani, aș ajunge la 4–5 luni de zile, pen­tru că de fiecare dată au apărut alte și alte situ­ații, care au tre­buit pri­or­i­ti­zate. Îmi doresc, la vară, să ajung pe litoralul româ­nesc, o săp­tămână, pen­tru copi­ii mei, ca să se bucure de un plus de imu­ni­tate.

 S‑a schim­bat cu ceva activ­i­tatea pe care o des­fa­sur­ați acum, com­par­a­tiv cu perioa­da de început?  Și mă refer la respon­s­abil­ități, bineînțe­les.

 George Iacob:   Fiecare zi pe care o petrec la insti­tuție este una spe­cială, pe care o tratez core­spun­ză­tor, cu multă seri­oz­i­tate. Respon­s­abil­i­tatea în plus, față de perioa­da de început, o reprez­in­tă famil­ia. 

Sun­teți mămică și ști­ti ce înseam­nă tem­per­atu­ra de 40 ° a copilu­lui,  cum este să nu răspundă la un trata­ment, iar lucrurile astea sunt în plus, față de o zi a anu­lui 2012, să spunem.

Câte­va gân­duri pen­tru călărașenii, care vor par­curge acest inter­viu.

 George Iacob:   Îmi doresc pen­tru călărășeni să le fie bine, să aibă o ati­tu­dine civică mai put­er­nică, îmi doresc să avem reacții față de ceea ce se întâm­plă cu noi și în jurul nos­tru. Îmi doresc să nu tre­cem nepăsă­tori pe lângă situ­ații care nu ne plac și, ulte­ri­or, să căutăm doar autoritățile pen­tru a rezol­va prob­lemele respec­tive. Îmi doresc multe, pen­tru cetățenii noștri.

Prob­a­bil cu aces­te gân­duri, și nu numai, ați cre­at grupul Ne pasă de Călărășeni.

George Iacob:   Da! Am ajuns să îl creez la prop­unerea unui coleg de-al dum­neav­oas­tră, din presă, și îi mulțumesc. M‑a con­vins și fap­tul că postările nu îmi erau pre­lu­ate de unele grupuri exis­tente, fiind vor­ba strict de trans­miterea unor infor­mații de ultimă-oră.

Aveți și multe reacții pe care le prim­iți, pe acest grup.

George Iacob:   Am foarte multe aprecieri, dar eu nu postez infor­mați­ile pen­tru a pri­mi like-uri sau aprecieri. Eu nu sunt în com­petiție cu nimeni. Am foarte multe dis­cuții și în afara spați­u­lui pub­lic, cu cetățenii, privind prob­lemele care apar. Cu sig­u­ranță au fost și lucruri care nu mi-au plă­cut și îmi pare rău că unii aleg să comenteze, fără să aibă de‑a face cu postarea respec­tivă. Adică la o infor­mație despre un cod, te trezești cu un comen­tar­iu care nu are nicio legă­tură cu ceea ce ai postat. Dar îl iau ca atare și dacă pot să răspund, răspund, dacă nu, nu! Și mai este încă ceva: unii cred că postările respec­tive mi le face un con­sili­er. Nu, toate postările le fac per­son­al! Este ade­vărat că tim­pul nu-mi per­mite să preiau spre apro­bare ce postează și alții, în grup, dar le fac atun­ci când am tim­pul nece­sar. Cu unele lucruri sunt de acord, cu altele nu, dar admin­istrez con­tul.

Pen­tru că, îmi doresc să ne aducem, împre­ună, apor­tul la tot ce înseam­nă viața noas­tră, de zi cu zi.

Dom­nule pre­fect, vă mulțumesc!

Anna-Maria Gonciu