Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale- Compartimentul Urmăriţi, au desfăşurat, în zilele de 08 şi 09 aprilie 2015, acţiuni preventive la Centrul de Servicii Sociale pentru copii şi familie „Sera” din municipiul Călăraşi şi Centrul de Plasament „Sfântul Ştefan” din comuna Perişoru, ai cărei beneficiari au fost copii care stau în centrele de plasament.
Poliţiştii au prezentat tinerilor riscurile la care se expune un minor care pleacă voluntar de la domiciliu, fără încuviinţarea supraveghetorilor – poate deveni victimă a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale sau prin muncă sau poate fi atras de infractori la săvârşirea de fapte antisociale.
Discuţiile purtate cu copiii au fost menite să-i facă pe aceştia să realizeze implicaţiile unei plecări voluntare de la domiciliu, câte persoane au de suferit de pe urma unei decizii neinspirate şi riscurile la care se expun.
De menționat, că nu o dată, copiii de la aceste centre au devenit victime în diferite situații la care fie s-au expus, fie au fost cu rea intenție implicați, de persoane dornice să profite de pe urma lipsei de experiență a acestora.
Please enter banners and links.