Miercuri, 11 ianuarie, a.c., în cadrul unei şedinţe extraordinare, consilierii judeţeni au aprobat un proiect de hotărâre ce vizează infiinţarea unei unităţi şcolare de învăţământ special, ce va avea 9 clase, și va cuprinde toate ciclurile de învăţământ preuniversitar.
În acest fel, discuţiile purtate, anterior, între inspectorul general şcolar, prof. dr. Constantin Tudor, şi preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, privind necesitatea infiinţării unei şcoli destinate copiilor cu nevoi speciale, în municipiul Călăraşi, vor fi transpuse în realitate. De menţionat este faptul că, la ora actuală, la nivelul judeţului, există doar câteva clase petru învăţământ special integrat, arondate Şcolii Gimnaziale „Carol 1”, din Călăraşi.
Aşa cum se arată în proiectul de hotarare: „Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi, prin adresa nr. 32 din 06.01.2017, înregistrată la Consiliul Judeţean Călăraşi sub nr. 207 din aceeaşi dată, a comunicat instituției avizul conform, în vederea înființări unei școli gimnaziale speciale, cu sediul în municipiul Călărași, str. Prelungirea București, nr. 72.(n.red.-fosta Şcoală nr. 4).
De asemenea, prin adresa mai sus menționată, Inspectoratul Școlar Județean a comunicat Consiliului Județean Călărași și clasele,grupele de elevi și efectivele existente în anul școlar 2016-2017, precum și clasele/grupele de elevi estimate pentru învățământul special în anul școlar 2017-2018, la nivelul județului Călărași. La nivelul județului Călărași, conform adresei Inspectoratului Școlar al Județului Călărași, sunt înscriși în clase,grupele existente în anul școlar 2016-2017, adică un număr de 101 elevi.”
Şcoala Gimnazială Specială nr.1 va funcţiona ca instituţie cu personalitate juridică, începând cu anul şcolar 2017-2018, şi va avea următoarea structură:
Clase de învățământ școlar
Clasă pregătitoare – 1 clasă
Clasa I – 1 clasă
Clasa a III-a – 1 clasă
Clasa a IV-a – 1 clasă
Clasa a V-a – 1 clasă
Clasa a VI-a – 1 clasă
Clasa a VII-a – 2 clase
Clasa a VIII-a – 1 clasă
Clasa a IX-a – 1 clasă
Grupe de învățământ preșcolar
5 grupe preșcolari
Please enter banners and links.