File de Istorie/ A doua domnie a regelui Mihai

Pe 6 sep­tem­brie, se împlinesc 77 de ani de la abdi­carea regelui Car­ol al II-lea și începutul celei de‑a doua dom­nii a regelui Mihai I.

A doua dom­nie a regelui Mihai I a avut loc în perioa­da 6 sep­tem­brie 1940–30 decem­brie 1947.

Regele Car­ol al II-lea a abdi­cat forțat pe 6 sep­tem­brie 1940, deoarece pierder­ile ter­i­to­ri­ale pe care le‑a avut Româ­nia în anul 1940, au fost puse pe sea­ma lui, ast­fel că din aceiași zi, țara noas­tră va fi con­dusă ofi­cial de fiul său, regele Mihai l, dar prac­tic Româ­nia va fi con­dusă de mareșalul Antones­cu, deoarece regele era minor, avea doar 19 ani ( în aceea perioadă, o per­soană deve­nea majoră la vârs­ta de 21 de ani).

Majes­tatea Sa a fost procla­mat rege, pen­tru a doua oară, fără depunerea vre­unui jurământ pe con­sti­tuție (abro­gată la acea dată) și fără votul de apro­bare al par­la­men­tu­lui (sus­pendat, redeschis abia în 1946). În schimb, Mihai a fost încoro­nat cu Coroana de Oțel‎ și uns rege de patri­arhul României Nicodim Munteanu, în cat­e­drala patri­arhală din București ime­di­at după abdi­carea lui Car­ol al II-lea.

Legal, însă, Mihai nu putea exerci­ta prea multă autori­tate, în afara pre­rog­a­tivelor de a fi șeful suprem al armatei și de a desem­na un prim-min­istru cu put­eri depline, numit „Con­ducă­tor”.

Din 1944, Majes­tatea Sa Regele s‑a opus din toate put­er­ile instau­rării autorităților comu­niste ( gre­va regală fiind apogeul aces­tor încer­cări).

Nu l‑a ier­tat pe Ion Antones­cu sau pe lid­erii opoz­iției, vic­time ale pro­ce­selor politice comu­niste, deoarece, potriv­it unei inter­pretări, con­sti­tuția îl împied­i­ca să facă aceas­ta fără con­trasem­nă­tu­ra min­istru­lui comu­nist de justiție. Alte surse, pre­cum mem­o­ri­ile mătușii regelui, principesa Ileana de Hab­s­burg, citându‑l pe fos­tul mem­bru în biroul politic exec­u­tiv al PCR, spi­on sovi­et­ic, min­istru al apărării naționale și pre­su­pus amant al Ilenei, Emil Bod­năraș, afir­mă că, dacă regele ar fi refuzat să sem­neze sentințele de con­damnare la moarte a dețin­uților politi­ci con­damnați pen­tru „crime de război”, guver­nul comu­nist i‑ar fi susțin­ut decizia: „Păi, dacă regele decide să nu sem­neze sentința la moarte, vă promit că îi vom spri­ji­ni punc­tul de vedere.” Principesa Ileana se îndoia că regele ar fi fost de acord să sem­neze un doc­u­ment necon­sti­tuțion­al, pre­cum o sentință la moarte, emisă de tri­bunale politice necon­sti­tuționale: „Știți prea bine (…) că regele nu va sem­na nicio­dată de bună voie un ast­fel de doc­u­ment necon­sti­tuțion­al. Dacă o va face, vi‑l va pune în brațe și guver­nul dum­neav­oas­tră va pur­ta vina în fața întregii nați­u­ni.

         Cu sig­u­ranță că nu vă doriți acest hand­i­cap adițion­al în acest moment!” Ultim­ul coleg de celulă al celei mai impor­tante vic­time comu­niste, Iuliu Maniu, lid­erul opoz­iției anti­co­mu­niste și președ­inte al PNȚ, par­tidul câștigă­tor în alegerile gen­erale din 1946, frau­date de comu­niști, a măr­tur­isit procuro­r­ilor comu­niști că Maniu l‑ar fi înju­rat pe Mihai din spatele grati­ilor închisorii politice în care a dece­dat, pen­tru că nu făcuse nim­ic în apărarea țărăniștilor, în ciu­da mul­tor ser­vicii aduse de aceș­tia monarhiei.

În noiem­brie 1947 Mihai a călă­torit la Lon­dra la nun­ta viitoarei regine Elis­a­be­ta a II‑a, ocazie cu care a cunoscut‑o pe prințe­sa Ana de Bour­bon-Par­ma, care urma să‑i dev­ină soție. Regele Mihai „nu a vrut să se întoar­că, dar per­son­al­ități amer­i­cane și bri­tan­ice prezente la nun­ta regală l‑au încu­ra­jat să o facă”, con­form unor „cer­curi regal­iste românești,”Mihai a revenit acasă „la sfat­ul expres al lui Win­ston Churchill”, care „se spune că l‑ar fi sfă­tu­it pe Mihai că «mai pre­sus de orice, un rege tre­buie să fie cura­jos”. Potriv­it pro­priei sale relatări regele Mihai nu a avut ast­fel de intenții de a nu reveni acasă.

După întoarcerea sa în Româ­nia, Mihai a fost silit să abdice la 30 decem­brie 1947, sub amenințarea uciderii, în caz de refuz, a 1000 de tineri dețin­uți de comu­niști. Actul abdicării, sem­nat sub amenințare, este ile­gal și lovit de nuli­tate. Mai mult, actul nu a fost nicio­dată sancțion­at de Par­la­men­tul României.

actualitatea