File de istorie/ 228 de ani de la căderea Bastiliei

Pe  14 iulie, s-au împlinit 228 de ani de la căderea Bastiliei.

Căderea Bastiliei, un eveniment major al Revoluției Franceze, s-a produs la Paris într-o zi de marți, 14 iulie în anul 1789. Cu toate că fortăreața medievală cunoscută sub numele de Bastilia mai avea doar șapte deținuți, căderea ei în mâinile revoluționarilor parizieni a reprezentat în mod simbolic sfârșitul Vechiului Regim (Ancien régime, în franceză) și începutul Revoluției Franceze. Predarea închisorii, simbol al tiraniei monarhiei franceze, a zguduit atât Franța cât și restul Europei, ecourile sale ajungând până în îndepărtata Rusie.

Revoluția franceză s-a declanșat la sfârșitul secolului al XVIII-lea din următoarele cauze: în Franța, regele Ludovic al XVI-lea conducea în mod absolut, fără să țină cont de părerile populației. El impunea taxe, iar banii erau cheltuiți pe războaie și petreceri.

Societatea franceză era împărțită în trei pături sociale: clerul (preoții), nobilii și burghezia (orășenii).

Primele două stări erau privilegiate, deoarece preoții și nobilii nu plăteau taxe deși erau cei mai bogați, reprezentanții stării a treia erau mai săraci, dar plăteau taxe.

Cei care îl criticau pe rege erau arestați și trimiși la închisoarea  Bastilia.

Francezii s-au revoltat, iar parizienii au atacat și cucerit cetatea Bastilia. Revoluționarii întreprind această mișcare la 14 iulie 1789.

În dimineața zilei de 14 iulie 1789, după ce au intrat cu forța în Hôtel des Invalides procurându-și armele necesare, revoluționarii francezi s-au îndreptat spre fortăreața Bastilla pentru a-și face provizii de muniție (praf de pușcă; fortăreața mai îndeplinea și rolul de arsenal al Parisului). Negocierile între revoluționari și Bernard-Rene Jordan de Launay, guvernatorul fortăreței, au eșuat și acesta a fost luat prizonier și omorât. Începând cu ziua următoare, Bastilla a fost complet dărâmată.

Regele Ludovic al XVI-lea este obligat să ia anumite măsuri: sunt confiscate averile preoților, sunt desființate privilegiile, iar în august 1789 este adoptată  Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, care prevedea următoarele: poporul deține puterea în cadrul statului, oamenii se nasc liberi și egali în drepturi, proprietatea este garantată.

În anul 1791 a fost adoptată o Constituție care prevedea suveranitatea poporului, principiul separării puterilor  în stat, dar și votul cenzitar (votul bazat pe avere).

Anul următor, regele s-a aliat cu o armată străină împotriva propriului popor.  Poporul francez l-a înfrânt, arestat,  judecat și l-a  decapitat.

Din acest moment, Franța devine republică.

În 1793 a fost adoptată o nouă Constituție  care introducea votul universal, dar numai pentru bărbați.

La sfârșitul secolului al XVIII, Franța a fost condusă de generalul Napoleon Bonaparte. Acesta și-a luat titlul de împărat al Franței în anul 1804. A domnit în două perioade: între 18 mai 1804 – 11 aprilie 1814 și între 20 martie 1815 – 22 iunie 1815.

Napoleon Bonaparte a obținut mai multe victorii pentru Franța și a luat unele măsuri pozitive, cum ar fi: creșterea numărului locurilor de muncă; creșterea nivelului de trai; instituirea unei stări de disciplină; adoptarea Codului Civil, prin care se reglementa căsătoria și divorțul; scăderea fenomenului de corupție.

Pe lângă măsurile pozitive, Napoleon a luat și măsuri controversate: și-a luat titlul de împărat în anul 1804; a atacat pentru a cuceri două state: Spania și Rusia. De asemenea, a cenzurat presa.

Napoleon Bonaparte a încetat din viață în data de 5 mai 1821, pe insula Sfânta Elena, în exil. Marele om politic francez a fost exilat pe Insula Sfânta Elena după înfrângerea suferită la Waterloo în 1815.

Din 1880, 14 iulie este Ziua națională a Franței.

Autor Crina Elena Mihai