Feribotul preluat de la Global Line a avut vicii ascunse

feribot 2Preluarea feribotului de către firma Coslozinca – Jegălia, în urmă cu două luni, de la Consiliul Judeţean Călăraşi a însemnat reactivarea vasului care a stat mai mult la mal, decât pe apă, cât timp a fost exploatat de societatea Global Line.

Nu doar exploatarea vasului nu a fost una benefică, deoarece a existat permenent o neînţelegere cu partenerii bulgari privind modul de lucru, dar nici întreţinerea feribotului nu a fost cea conformă contractului. „Revenirea în activitate a vasului a însemnat şi constatarea că acesta avea defecţiuni la propulsoare şi motoare, pale rupte, etc., lucruri care nu puteau fi văzute cu ochiul liber şi pe care Global Line nu ni le-a semnalat.”, ne-a declarat Marius Barbu, unul dintre administratorii firmei Coslozinca.

După primele două săptămâni de activitate, feribotul a trebuit să intre în reparaţii. Piesele de schimb au fost comandate în Germania, administratorii dorind să achiziţioneze şi în avans piese, pentru a preîntâmpina orice problemă.

„Avem experienţă de lucru cu navele de peste 15 ani. În prezent, avem 24 de angajaţi, dar ne mai trebuie un echipaj format din 6 oameni, pe care i-am găsit şi urmează să îi angajăm. Suntem tineri şi nu ducem lipsă de forţă de muncă. Ne vom strădui să ne găsim cât mai mulţi parteneri de colaborare. Ca la orice început şi în această activitate am pornit asumându-ne pierderile, într-o primă etapă.”, a spus Marius Barbu.

De menţionat că, anual, firma Coslozinca trebuie să plătească o redevenţă, Consiliului Judeţean, în valoare de 100.000 de euro.

Programul de trecere RO-RO este, zilnic, de la 6.00-22.00. De la Chiciu, feribotul pleacă la fiecare oră fixă, iar de la punctul din Ostrov, la fiecare şi jumătate. Preţul pentru autoturisme este de 35 de lei, autocamioane cu masa totală de 40 de tone- 310 lei, bicicliştii şi pasagerii fiind traversaţi gratuit.

Next Post

Klaus Iohannis şi cele 11 teme principale de dezbatere

mar oct. 28 , 2014
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱În calitatea mea de președinte mediator şi integrator al Românie, dar implicat direct şi ferm în construcţia unei Românii cu adevărat occidentale, voi propune întregii clase politice şi în special societăţii româneşti 11 teme mari de dezbatere, pe marginea cărora să construim un consens naţional. […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!