Ecoprovocarea: Peste 30.000 kg de deşeuri au fost colectate în 5 luni

CP ecOprovocarea - 22.04.2014 - 4Competiția educațională „ecOprovocarea” anunță rezultatele parțiale după primele 5 luni de la demararea ediției a IV-a, rezultate care se traduc în beneficii reale pentru mediu și implicit pentru comunitățile în care proiectul se desfășoară (Călărași și Zalău). Elevii ecOambasadori din cele 4 unități de învățământ înscrise anul acesta în competiție au dat dovadă de ambiție, ingeniozitate și motivație. Ei și-au implicat activ colegii și profesorii în numeroase activități care oferă soluții pentru diminuarea problemelor de mediu cu care se confruntă comunitățile din care fac parte.
„EcOprovocarea” este o competiție educaţională organizată de ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă și sponsorizata de TenarisSilcotub. La începutul anului școlar 2013-2014, 4 unități școlare din județele Călărași și Sălaj, au acceptat provocarea de a acționa în spiritul unui mediu mai curat și de a transmite comunităților în care trăiesc importanța unui comportament responsabil față de natură. Astfel, în fiecare școală s-a format o echipă de 10 elevi și 3 profesori, care au participat la o conferinţă de pregătire unde s-au familiarizat cu regulamentul de organizare și desfășurare a competiţiei și au dobândit statutul de ecOambasadori. Apoi, ecOambasadorii au pornit la drum cu misiunea de a organiza pe tot parcursul anului școlar evenimente și proiecte de reciclare, de îngrijire a spaţiului verde și de conștientizare a comunităţii privind diferitele problematici de protecție a mediului ș.a.
În primele 5 luni de proiect, activităţile planificate și organizate de ecOambasadori, alături de colegi, profesori și membrii ai comunității lor, au condus la obținerea următoarelor rezultate:
• 30.987 kg de deșeuri colectate și trimise către reciclare;
• 8700 m² de spațiu verde amenajat;
• 94 saci de deșeuri strânse din areale naturale;
• 2830 puieți plantați manual;
• 638 evenimente eco (târguri de resurse, campanii de conștientizare);
• 2257 materiale educaționale pe teme de mediu realizate de elevi (rezumate, fotoreportaje, specii de biodiversitate documentate ș.a.);
• 372 parteneriate încheiate cu instituții locale și firme private implicate în desfășurarea activităților proiectului;
• 8486 voluntari implicați în activități de protecția mediului;
• 280 apariții media în presa locală din Călărași și Sălaj, dar și în ziare de mediu naționale sau regionale.
Pentru fiecare activitate desfășurată și pentru rezultatele benefice asupra mediului, echipele de ecOambasadori din fiecare unitate de învățământ sunt evaluate după un punctaj prestabilit. La finalul anului școlar, în funcţie de numărul de puncte obţinute, fiecare școală și fiecare ecOambasador poate câștiga un premiu. Valoarea totală a granturilor și premiilor acordate în proiect este de 32.800 ron.
„În fiecare an suntem plăcut surprinși de diversitatea activităților și creativitatea ecOambasadorilor. Între ei se creează o competitivitate constructivă, iar noi suntem uimiți în fiecare zi de ceea ce reușește să facă o mână de oameni împreună cu masele de voluntari pe care îi atrag în jurul lor. EcOambasadorii demonstrează că există soluții și activități extrașcolare care plac și care ajută atât mediul, cât și oamenii. Ei se provoacă unii pe alții, învață unii de la alții și ne învață și pe noi că ambiția, seriozitatea, implicarea și ingeniozitatea aduc rezultate vizibile.” spune Lucia Cojocaru, coordonator al proiectului „ecOprovocarea”.
Unitățile școlare înscrise în competiție sunt: Școala Gimnazială „Mircea Vodă” și Colegiul Economic, din municipiul Călărași; Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu”, din municipiul Zalău.
În perioada care urmează ecOambasadorii vor continua să se provoace reciproc și să desfășoare activități utile și interesante. La începutul lunii a VI-a de competiție au avut deja preocupări complexe (marșuri stradale și întâlniri cu autoritățile locale), iar programul echipelor se anunță foarte încărcat pe ultima sută de metri înainte de încheierea anului școlar.

Despre ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă
ViitorPlus este o organizaţie nonprofit care derulează din 2006 proiecte de împădurire, reciclare, educaţie și conștientizare, producţie de confecţii textile naturale, construcţie de colectoare solare și dotare a unor obiective sociale cu sisteme de încălzire a apei menajare ce utilizează energia soarelui, proiecte ce contribuie la soluţionarea unor probleme sociale și de mediu în diferite judeţe ale ţării precum, Constanţa, Călărași, Prahova, Ilfov, Sălaj și Teleorman sau în București.
Printre cele mai cunoscute proiecte ale organizaţiei, care au primit premii în cadrul mai multor ediţii ale „Galei Societăţii Civile”, sunt „Adoptă un copac!”, „Atelierul de pânză”, „Recicleta” și „Valea Teleajenului Ecomunitatea ta!”.

Despre TenarisSilcotub
TenarisSilcotub este cel mai important producator român de țevi din oțel fără sudură de diametre mici utilizate în diverse aplicații din industria mecanică, auto-moto, a petrolului și a gazelor naturale, industria chimică și petrochimică, industria energetică. Compania deține în România unități de producție în Zalău (fabrica de țevi și componente tubulare), Călărași (oțelărie), Câmpina (fabrica de prăjini de pompare), un centru de servicii în Ploiești și birouri comerciale în București. Programele de responsabilitate socială ale companiei urmăresc dezvoltarea durabilă a comunităților în care își desfășoară activitatea, fiind direcționate spre educație, sănătate, cultură și artă, mediu și asistență socială.

Pentru mai multe informaţii despre proiectul ecOprovocarea accesaţi www.ecoprovocarea.ro sau contactaţi pe Lucia COJOCARU, coordonator proiect ecOprovocarea, pe e-mail lucia.cojocaru@viitorplus.ro sau telefonic 0720.231.102 / 0741.505.861.

Please enter banners and links.

Next Post

Gânduri la început de campanie electorală pentru Parlamentul European: ”EuroCampioni la fapte!”

mie apr. 23 , 2014
Sâmbătă, 26 aprilie ac., debutează campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Anul acesta este marcat de îngrijorările tot mai pronunțate cauzate de revirimentul curentelor extremiste și de ascensiunea formațiunilor care le reprezintă. Ceea ce este mai îngrijorător, este faptul că extremismul a lovit puternic în inima Uniunii, în țări în care […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!