Joi, 14 noiembrie ac., judecătorii Curţii Constituţionale au decis că legea ce prevede reducerea la 30% a pragului de participare pentru validarea unui referendum este constituţională. CCR a respins astfel cu majoritate de voturi sesizarea preşedintelui Traian Basescu privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, prin care pragul de participare a fost redus la 30% din alegătorii înscrişi în liste. Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie, urmând ca legea să fie transmisă şefului statului pentru promulgare. Astfel, se aplică soluţia dată în iunie de Curte, potrivit căreia reducerea pragului de prezenţă la 30% este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.
„Introducerea cvorumului de participare mai redus le permite participanților la referendum să conștientizeze importanța votului lor și îi încurajează să participe în număr cât mai mare la scrutin”, a declarat deputata Raluca Surdu. „Este un moment cheie pentru sistemul nostru democratic, mai ales în contextul în care Comisia de la Veneția apreciază că nu este sănătoasă pentru democrație încurajarea absenteismului în scopul impunerii punctului de vedere al unei minorități, pentru realizarea unui anumit demers politic care altfel nu ar fi putut fi atins. Prin stabilirea unui cvorum de participare relativ ridicat, precum cel prezent în legislaţia românească anterior iniţiativei USL, se putea crea impresia că voinţa participanților la referendum ar fi fost lipsită de semnificaţie dacă nu întrunea numărul necesar de participanți. În condiţiile în care rata participării nu depăşeşte în niciun stat 40-45%, ideea existenţei unui cvorum de participare dă impresia că cei care nu sunt interesaţi sau nu doresc să participe la deciziile importante sunt în fapt cei care decid. Pe cale de consecință, se încurajează astfel o prezență scăzută la vot, ceea ce este o formă de sabotare a unui instrument democratic de exprimare a voinţei poporului la un moment dat. Cvorumul de participare scoate la iveală interesul opozanților unei propuneri supuse referendumului, de a se abține mai degrabă decât să participe la vot și să voteze împotrivă, ceea ce nu este normal pentru o democraţie participativă şi un regim democratic de reprezentare. USL şi-a propus şi a reuşit să regleze acest aspect”, conchide deputata liberală.
Este de menţionat că Parlamentul în care USL deţine majoritatea a pus deja în acord legea referendumului cu decizia CCR din iunie, fiind preluată inclusiv amânarea cu un an a organizării unui referendum pe noile prevederi, astfel încât forma trimisă la preşedinte spre promulgare să fie în total acord cu Constituția. La baza deciziei USL au stat atât experienţa frustrantă a ultimului referendum de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, cât şi concluziile unui raport adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice și de Comisia de la Veneţia, în care se menționează clar că majoritatea statelor nu doar că au un prag scăzut, dar nu prevăd niciun cvorum pentru validarea referendumului.