A devenit deja o tradiție ca, în fiecare an, cu prilejul sărbătorilor creștine, colectivul de elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu” din Călărași, să organizeze acțiuni caritabile pentru copiii defavorizați. Și în aceste zile, prin implicarea elevilor și profesorilor din școală, au fost strânse hăinuțe, jucării, rechizite dar și bani cu care s-au cumpărat alimente. În felul acesta, a fost inițiată o nouă campanie umanitară, ce poartă numele: ,, Dăruind…vei dobândi”, acțiune caritabilă venită în sprijinul copiilor orfani de la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu. Unul din profesorii coordonatori ai acestei campanii, prof. Nicoleta Dima a precizat că, toate obiectele și produsele vor ajunge la 50 de copii din școală, care nu au părinți.
,,Ideea organizării unei astfel de acțiuni a venit din partea domnului director Neculai Mirică, care ne-a sugerat să realizăm o acțiune pentru copiii defavorizați și, în special, pentru elevul Burcă Marius din clasa a-VIII a, căruia i-au murit ambii părinți. Pentru acest băiat, viața a devenit o adevărată luptă pentru supraviețuire. Este întreținut de bunica sa, ce este grav bolnavă, iar singura lor sursă de venit este doar pensia bunicii, de aproximativ 400 de lei. Nu are cu ce să se îmbrace și să se încalțe pentru a veni la școală. De multe ori, el vine la ore, numai la intervențía noastră, pentru că nu are nicio posibilitate pentru a urma cursurile școlare. El acum se află în risc de abandon școlar. Dar sperăm totuși, că, Marius va reuși să termine, cel puțin, clasa a VIII a, cu sprijinul nostru și al colegilor lui. De aceea, prin acțiunea noastră, am dorit să aducem bucurie atât lui, cât și celorlați copii, ce au o condiție socială precară”, a precizat profesoara Dima Nicoleta.
Tot în cadrul campaniei ,,Dăruind…vei dobândi” , elevii și profesorii călărășeni vor oferi daruri copiilor defavorizați de la Căminul săptămânal din satul Drajna, comuna Dragalina.