Copiii de la Asociaţia ,,Noi orizonturi“ au obţinut medalii la Jocurile Naţionale “Special Olympics”
Patru copii, de la Asociația ,,Noi orizonturi” din Călăraşi, s-au clasat pe podium, la Jocurile Naţionale “Special Olympics”, organizate în perioada 31 mai – 3 iunie, la Cluj-Napoca. Competiţia a fost organizată de Fundaţia “Special Olympics” România şi Ministerul Educaţiei Naţionale. La diferitele discipline ale acestor jocuri au participat 263 de sportivi “Special Olympics” din toată ţara. Din partea Asociaţiei ,,Noi orizonturi”, din Călărasi, au făcut parte patru copii, pregătiţi de Pompilia Zeţa si Irina Ciinaru, care au participat la atletism (săritura în lungime, viteză) şi bocce.
La bocce, Ioana Zeţa şi Alex Ciinaru au luat medalia de aur, iar Ionuţ Cosmin Petre şi Mihai Vrabie au obţinut medalia de bronz. La probele de viteză, Ioana Zeţa a luat argint, Alex Ciinaru şi Ionuţ Cosmin Petre au luat locul 4, iar Mihai Vrabie a luat locul 3. La săritura în lungime, Ioana Zeţa şi Mihai Vrabie s-au clasat pe locul 2, Alex Ciinaru a obţinut locul 3 si Ionut Cosmin Petre, locul 4.
Preşedinta Asociaţiei ,, Noi Orizonturi “, Pompilia Zeţa a dorit să puncteze succesul obţinut de aceşti copii:,, Rezultatele obţinute de copiii noştri demonstrează voinţa şi tenacitatea lor, în lupta cu destinul. Noi, cei din întreaga comunitate, trebuie să-i încurajăm şi să le arătăm respectul nostru. În 1962 , la prima ediţie a Special Olympics, fondatoarea acestei competiţii, Eunice Kennedy Shriver îşi începea discursul astfel: “Voi sunteţi vedetele şi toată lumea vă priveşte. Prin prezenţa voastră, transmiteţi un mesaj fiecărui sat, fiecărui oraş, fiecărei ţări. Un mesaj plin de speranţă. Un mesaj al victoriei. Dreptul de a vă juca oriunde – l-aţi câştigat! Dreptul de a studia în orice școală – l-aţi câştigat! Dreptul de a avea o slujbă – l-aţi câştigat! Dreptul de a fi vecinul oricui – l-aţi câştigat!”
Este un mesaj pe care familiile copiilor cu dizabilităţi nu au voie să îl uite, un mesaj pe care toţi aceia dintre noi, care se bucură de familii sănătoase, nu au dreptul să îl ignore,”a precizat Pompilia Zeţa.