Alexis de Tocqueville considera că frica din inima omului, ca fundament al guvernării, este înlăturată doar prin legarea ideii de interes personal de cea a drepturilor generatoare de iniţiativă (Alexis de Tocqueville, Despre democratia in America, 2 volume, traducere de Claudia Dumitru, Humanitas, 1992, p. 312). Momentul în care unui popor i se acordă drepturi politice de care a fost lipsit, este unul de criză, criză uneori necesară, dar întotdeauna primejdioasă. În momentul acordării acestor drepturi, individul trebuie să conştientizeze faptul că i se şi pot lua. Guvernarea veghează astfel la asigurarea drepturilor, iar iniţiativa civică apără împotriva oprimării celor care guvernează şi garantează că o parte a societăţii nu va fi victima injustiţiei produsă de cealaltă. Dreptatea e scopul la care trebuie să tindă orice guvernare, acesta fiind şi scopul pe care şi-l propun oamenii când se asociază.
Statele (guvernarea) în care cetăţenii se bucură de mai mult timp de drepturile lor sunt acelea în care aceste drepturi sunt mai bine folosite (Alexis de Tocqueville, Despre democratia in America, 2 volume, traducere de Claudia Dumitru, Humanitas, 1992, p. 313). Guvernarea poporului de către popor pentru popor are beneficii enorme: “omul din popor care este chemat la conducerea societăţii începe să se stimeze pe sine însuşi. Deoarece el e în posesia puterii, inteligenţe foarte luminate se pun în slujba lui. Este solicitat fără încetare pentru a i se obţine sprijinul şi pentru că se încearcă de mii de ori înşelarea lui în maniere diferite, până la urmă se deşteaptă. În politică, contribuind la iniţiative pe care nu le-a conceput, dobândeşte gustul general pentru iniţiativă. I se arată în fiecare zi ce noi îmbunătăţiri să aducă proprietăţii comune, astfel simte cum i se naşte dorinţa de a îmbunătăţi pe cea personală. Probabil că nu e nici mai virtuos, nici mai fericit, dar e mai luminat şi mai activ decât înaintaşii lui”( Alexis de Tocqueville, Despre democratia in America, 2 volume, traducere de Claudia Dumitru, Humanitas, 1992, p. 318).
Într-o alta viziune, Michael Senellart considera că trebuie eliminată interpretarea prea simplistă a termenului de “guvernare”. Aceasta nu trebuie identificată cu exercitarea puterii, cu dominaţia. Spre deosebire de cea din urmă, guvernarea se raportează la o finalitate sau la o pluralitate de scopuri exterioare ei înseşi, în timp ce dominaţia nu are alt scop decât să se consolideze la infinit (Michael Senellart, Artele guvernării. De la conceptul de regimen medieval la cel de guvernare, traducere de Sanda Oprescu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1998, p. 17). Totodată, guvernarea nu trebuie limitată la exercitarea suveranităţii, ea desemnând în zilele noastre executivul, puterea aplicată. În evoluţia conceptului, autorul distinge trei etape, începând din Evul Mediu şi până în secolul al XVII-lea, când are loc instrumentalizarea guvernării, descrisă de Hobbes (Michael Senellart, Artele guvernării. De la conceptul de regimen medieval la cel de guvernare, traducere de Sanda Oprescu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1998, pp. 32-35). Astfel, guvernarea nu mai este vectorul perfecţionării morale a oamenilor, nici focarul unei lupte permanente în vederea dominaţiei, nu mai are a face cu vreo finalitate supremă, ci devine miza tuturor rivalităţilor.
Guvernarea, ca depozitar al puterii politice, are ca funcţie apărarea societăţii de propriile slăbiciuni, conservarea ei şi, dacă e necesar, acceptarea schimbărilor care nu sunt în contradicţie cu principiile sale fundamentale. Din clipa în care raporturile sociale depăşesc relaţiile de rudenie, intervine între indivizi şi între grupuri o competiţie mai mult sau mai puţin evidentă, fiecare vizând să orienteze deciziile colectivităţii în avantajul propriilor interese. Puterea politică apare deci ca un rezultat al competiţiei şi ca un mijloc de a o controla. Puterea politică este inerentă oricărei societăţi. Ea provoacă respectarea regulilor care îi stau la bază, ea o apăra împotriva propriilor imperfecţiuni, ea limiteză efectele competiţiei între indivizi şi între grupuri (Georges Balandier, Antropologie politica, traducere de Doina Lica, Editura Amarcord & Central European University, 1998, pp. 50-51).
* Rubrică de educaţie civică şi politică promovată de Raluca Surdu, deputat al Colegiului Uninominal 5 Călăraşi
