Cicloturism la malul Dunării, proiect de promovare naţională a județului Călărăși

Print Friendly, PDF & Email

cicloturism1„Țara noastră va exploata un nou segment al pieței turistice internaționale și anume, cicloturismul, menit să atragă pasionații de ciclism, pescuit și eco-turism din toată lumea, la malul Dunării. Ineditul proiect turistic este finanțat din Fondul European pentru Pescuit (FEP), beneficiar fiind U.A.T. Județul Călărași.”, suntem informaţi printr-un comunicat de presă.

În cadrul proiectului s-au stabilit patru trasee de cicloturism, care se adresează atât cicliștilor de șosea, cât și cicliștilor amatori de offroad, dar și un traseu de pescuit pentru a promova frumusețile Dunării în județul Călărași. Acestea vor fi inaugurate oficial, duminică, 1 martie 2015.

Cele patru trasee de ciclism au distanțe cuprinse între 46 și 50 de km, au un nivel scăzut de dificultate și pot fi parcurse într-un interval de timp cuprins între 4 și 7 ore. Amatorii de cicloturism vor putea admira peisajele unice ale zonei, vor putea vizita muzee, târguri ale producătorilor de artizanate, magazine de biciclete și se pot caza în hoteluri sau zone de camping special amenaje pe traseu. Pasionații de pescuit vor putea folosi traseul special creat în cadrul noului program turistic, care se întinde pe o distanță de 18 km, de la Călărași până la Vicina.

cicloturism1“Această zonă de implementare va deveni, în scurtă vreme, o atracție turistică inedită pentru pasionații de ciclism și pescuit din toată lumea. Zona Dunării Călărășene abundă de peisaje superbe, iar turiștii care fac parte din publicul nostru țintă iubesc această combinație între sălbăticie, ciclism și pescuit ” declară Marius Fulga – Manager public în cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi.

Proiectul European “Promovarea patrimoniului natural în zona Dunării Călărășene prin Eco-turism” este cofinanțat din Fondul European pentru Pescuit 2007-2013 și face parte din Programului Operațional de Pescuit  2007- 2013. Website-ul oficial al proiectului este www.turismcalarasi.ro.

 

Please enter banners and links.

Next Post

Jandarmii demareaza acţiuni educative de prevenire a delincvenţei juvenile, în şcolile călărăşene

mar feb. 24 , 2015
În vederea prevenirii şi reducerii fenomenului violenţei juvenile, jandarmii călărăşeni desfăşoară activităţi preventiv-educative în instituţiile de învăţământ în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi. Activităţile au ca scop informarea şi educarea tinerilor pentru adoptarea unui comportament non violent, având ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă civică în zona instituţiilor de […]