La finele săptămânii trecute, noua conducere a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor(CARP), din Călăraşi, a avut inedita iniţiativă de a organiza un bal al seniorilor. Astfel, în mod festiv, a fost predată ştafeta de la vechea conducere la cei care au fost aleşi în mod democratic în fruntea CARP, pentru următorii patru ani de zile, în cadrul Adunării Generale ce a avut loc la începutul lunii octombrie. Printre invitaţi s-au numărat cei doi viceprimari ai municipiului Călăraşi, Viorel Ivanciu şi Dragoş Coman, administratorul public din cadrul Primăriei Călăraşi, Valentin Deculescu şi directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii, Luminţa Burlescu Vieru. Noua preşedintă a CARP, ing. Crina Culică a oferit un frumos aranjament floral în semn de respect şi preţuire fostei preşedinte a CARP Călăraşi, prof. Gabriela Truică ce le-a mulţumit tuturor cu lacrimi în ochi. Totodată noua preşedintă CARP a dorit să detalieze iniţiativele sale în ceea ce priveste activitatea sa viitoare.
„Este destul de dificil să coordonezi activitatea unei instituţii care are, aproximativ, 10.000 de membri, aşa cum este CARP Călăraşi. Voi fi preocupată să mulţumesc pe toţi cei care fac parte din marea nostră familie, deoarece au existat şi unele probleme în activitatea instituţiei noastre.Oamenii sunt diferiţi şi au, la rândul lor, probleme , unele care pot fi rezolvate, altele care sunt mai dificile. De aceea, doresc să promovez o politică de deschidere şi de transparenţă, în tot ceea ce vom face. Ne vom strădui să oferim, prin acţiunile pe care le vom organiza, cât mai multe posibilităţi de distracţie şi la costuri convenabile, după bugetul pensionarilor noştri. Vom continua, de asemenea, tradiţia excursiilor ce sunt foarte îndrăgite de seniorii noştri. Nu am uitat nici activităţile culturale de la Centrul de Zi pentru Persoanele Vârstnice. Acolo vom organiza in mod regulat concursuri de rummy sau table, atât pentru doamne cât şi pentru domni. Un eveniment inedit îl vom desfăşura pe data de 19 noiembrie când vom sărbători Ziua Bărbatului.”, a menţionat preşedinta Carp, ing. Crina Culică.
În acelaşi timp Crina Culică a dorit să adreseze cateva cuvinte de mulţumire şi fostei preşedinte prof. Gabriela Truică.
„Doamnă Truică mi-a fost dirigintă în liceu. Chiar dacă este la o vârstă venerabilă, e o doamnă cu multă vitalitate şi de la care am avut ce să învăţ în cei patru ani cât am activat în Consiliul Director al CARP Călăraşi, în calitate de consilier. Acţiunile desfăşurate la Centrul de Zi s-au datorat implicării sale şi s-au dovedit a fi de un real succes. De aceea, vom avea o bună colaborare cu dânsa în ceea ce priveste organizarea acţiunilor culturale. Dorim să ne întâlnim cât mai des cu prilejuri frumoase, fericite. Ne vom strădui să continuăm tradiţia începută de doamna prof. Truică. Trebuie să-i mulţumim pentru toată strădania dumneaei, în cei opt ani, cât a condus CARP-ul. Să ne trăiască cu sănătate şi cu voie bună aşa cum o ştim”, a mai spus noua președintă a CARP Călărași, ing.Crina Culică.
Şi Marilena Melehat, secretarul administrator al CARP Călăraşi a dorit să puncteze în faţa celor 180 de participanţi la Balul seniorilor importanţa activităţii acestei instituţii. ,,Consiliul Director şi personalul angajat, format din membri inimoşi şi foarte bine pregătiţi, cu experienţă, găseşte soluţii zi de zi să nu rămână nici un solicitant nerezolvat, fiindcă până la urmă, tot mulţumirea omului rămâne în atenţia noastră. Ne-am ocupat, după puterile noastre, de asigurarea nevoilor materiale ale membrilor noştri cu posibilităţi reduse, dar, ca şi în ceilalţi ani, n-am uitat şi de împlinirile sufleteşti ale câtorva mii de membri. Avem convingerea că instituţia noastră a demonstrat caracter social, umanitar, filantropic şi de binefacere cu scopul de protecţie socială a membrilor săi, a devenit o promotoare a activităţii culturale locale, întreţinând vie flacăra culturii autentice şi a informării vitale prin Clubul nostru. Luna octombrie începe cu Ziua internaţională a persoanelor vârstnice -Sărbătorirea seniorilor. Dragi seniori şi “seniorite” , respectul nostru se îndreaptă în fiecare zi către persoanele de vârsta a treia, a căror experineţă de viaţă şi înţelepciune reprezintă virtuţi specifice de neînlocuit. Vă mulţumim pentru munca şi truda depusă în slujba noastră, a tuturor şi vă asigurăm de eforturile continue pe care le depune pentru a deveni un sprijin solid şi de încredere pentru dumneavoastră. Cu tot respectul cuvenit şi pentru tot ceea ce reprezentanţi pentru noi, daţi-ne voie să vă transmitem calde urări de sănătate, liniște sifletească, viaţă lungă şi liniştită alături de cei dragi”, a menţionat Marilena Melehat.
Seniorii prezenţi la acest frumos eveniment au avut parte de multe surprize plăcute, ei au participat la un concurs de dans şi la o tombolă cu premii. Distracţia şi voia bună au creat o atmosferă de neuitat.