Autoritățile călărășene s‑au întâlnit cu romii pe tema nunților „cu cântec”

intalnire nuntile romilor2  Odată cu venirea verii, la Călăraşi, romii dau star­tul orga­nizării nunţilor tradiţionale. Timp de câte­va zile pe săp­tămână, încep, cu mare alai, ast­fel de  de eveni­mente,  cu muz­i­ca dată la max­im, dansuri şi hore în mijlocul dru­murilor pub­lice, gen­erând un mare dis­con­fort în cartierele călărăşene. Pen­tru a preîn­tâmp­ina ast­fel de situ­aţii şi în acest an, autorităţile locale au chemat la dis­cuţii, reprezen­tanţii romilor din Călăraşi, pen­tru a aduce în atenţie condiţi­ile legale în care tre­buie să-şi  orga­nizeze nunţile  tradiţionale.

O ast­fel de întâl­nire a avut loc, marţi, 4 iunie, la sala de şed­inţe a Con­sil­i­u­lui Judeţean, unde au fost prezenţi pri­marul Daniel Drăgulin, vicepri­marul Vir­gil Dum­b­ravă, pre­fec­tul judeţu­lui George Iacob, con­ducă­torii poliţiei din Călăraşi şi doar…patru reprezen­tanţi ai romilor.

 Edilul Daniel Drăgulin a făcut apel la respectarea legii

„Până anul tre­cut, veneau la primărie cei care orga­ni­zau ast­fel de eveni­mente,  pen­tru obţinerea unei autor­iza­ţii. Nu există nicio prevedere legală care să stip­uleze aşa ceva. Primăria nu este oblig­ată să acorde o ast­fel de autor­iza­ţie. Cine v‑a dat un ast­fel de act, v‑a manip­u­lat. Nimeni nu vă interz­ice să orga­ni­za­ţi ast­fel de nunţi, însă, tre­buie să respec­taţi preved­er­ile legale aflate în vigoare.  Dacă faceţi petre­cer­ile cu mult zgo­mot, tul­burând lin­iştea şi ordinea pub­lică, veţi pri­mi amen­zi ustură­toare, pen­tru că aşa prevede leg­ea. Numai anul tre­cut au fost zeci de sesizări la apelul 112, ven­ite din partea cetăţe­nilor, privind  dis­con­for­tul provo­cat de zgo­mo­tul asurz­i­tor. Toto­dată,  leg­is­laţia rutieră interz­ice plim­barea pe  arterele prin­ci­pale din municip­iu a caleştilor trase de cai pe care le folosiţi la nunţile voas­tre. Tre­buie  aveţi respect pen­tru  lege, dar şi pen­tru semenii voştri!”, le‑a spus romilor prezenţi, edilul  Drăgulin.

Pre­fec­tul judeţu­lui George Iacob : „Dege­a­ba orga­nizăm ast­fel de întâl­niri!”

Orga­ni­zarea nunţilor a fost în vizorul autorităţilor locale şi anul tre­cut, când a fost   des­făşu­rată o întâl­nire, unde au par­tic­i­pat aprox­i­ma­tiv 60 de romi din Călăraşi. După cum a spus pre­fec­tul George Iacob, unii din­tre cei care au orga­ni­zat ast­fel de nunţi, au înţe­les să se con­formeze legii, alţii au fost sancţion­aţi şi chiar li s‑au întocmit dosare penale pen­tru blo­carea dru­murilor pub­lice.

„ Anul tre­cut, la o întâl­nire asemănă­toare a fost întocmită şi o min­ută sem­nată de toţi cei prezenţi. Unii din­tre dum­nevoas­tră aţi respec­tat leg­ea, însă, alţii au provo­cat unele inci­dente ce au fost sancţion­ate de poliţişti. Dege­a­ba orga­nizăm ast­fel de întîl­niri, dacă ceea ce dis­cutăm împre­ună  nu este respec­tat de toată lumea. Este neplă­cut ca la eveni­mentele orga­ni­zate de dum­neav­ostră să fie bul­ver­sate  de inter­venţi­ile poliţiştilor, dar, aceş­tia acţionează  la sesizările ven­ite de la  cetăţeni şi pen­tru respectarea legii!”, le‑a zis  romilor, pre­fec­tul  George Iacob.

În afară de fap­tul că este tul­bu­rată lin­iştea şi ordinea pub­lică şi  sunt  blo­cate  dru­murile pub­lice, la nunţile romilor, se pot declanşa şi alte inci­dente  neplă­cute.  Daniel Anghel, şeful Poliţiei  Locale a pre­cizat că, la ast­fel de eveni­mente, romii aprind sute de lumânări în par­curile pub­lice, ceea ce poate duce la declaşarea unor mari incendii .

 intalnire nuntile romilor 1Romii prezenţi nu văd cu ochi buni restricţi­ile impuse de lege privind orga­ni­zarea nunţilor

În urma dis­cuţi­ilor pur­tate, romii au înţe­les că tre­buie să facă petre­cer­ile cu mai puţin zgo­mot şi într-un spaţiu restrîns,  dar nu prea  au înţe­les de ce nu tre­buie să-şi etaleze bogăţia în văzul tutur­or,  aşa cum le cere tradiţia.„La nunţile noas­tre, se strâng mulţi curi­oşi şi tre­buie să le arătăm ce avem. La  Roma, în Italia, sunt închiri­ate  tră­suri pen­tru nunţi şi noi nu avem voie să ne plim­băm cu caleaş­ca, mirii şi naşii?” s‑a  a între­bat con­trari­at, la finalul dis­cuţi­ilor, unul din romii prezenţi.

Cu alte cuvinte, romii ţin cu dinţii de tradiţi­ile lor, chiar dacă sunt nevoiţi să încalce leg­ea şi să suporte reper­cur­si­u­nile ei. Edilul Daniel Drăgulin a pre­cizat că va emite o înşti­inţare prin care le va aduce la cunoşt­inţa romilor, din Călăraşi, mod­ul în care aceş­tia  pot să-şi orga­nizeze nunţile, în con­for­mi­tate cu preved­er­ile legale. Rămâne de văzut dacă romii, care vor avea nunţi în această vară, se vor con­for­ma rig­o­rilor legii.

error: Content is protected !!