Actorul Victor Rebengiuc a filmat la Călărași
Evenimentul face parte dintr-o campanie de promovare a proiectelor finanțate prin REGIO, inițiată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP). Cu sprijinul ADR-urilor, au fost selectate mai multe locuri în care au fost finalizate investiții derulate prin REGIO, în fiecare dintre acestea realizându-se spoturi publicitare.


De asemenea, au fost filmate două mici prezentari ale proiectului, dar și a celorlalte lucrări de modernizare drumuri județene cu primarul comunei Valea Argovei, Costel Boitan și directorul executiv al Direcției de Dezvoltare a Consiliului Județean Calarasi, Daniel Ștefan.
Clipurile vor fi difuzate în emisiuni de promovare a programului REGIO.