Mânăstirea Plătăreşti a fost resfinţită de Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
Mânăstirea Plătărești, din județul Călărași, a fost astăzi sfințită, după ce au avut loc o serie de lucrări de reabilitare a clădirii pe exterior. Slujba de resfinţire a mânăstirii, a fost făcută de Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, însoţit de un sobor de preoţi.
Ctitorie a domnitorului Matei Basarab, Mânăstirea Plătăreşti este unul din cele mai frumoase monumente istorice, care, din păcate, nu a mai avut parte de lucrări de renovare de foarte mulți ani, degradarea clădirilor ce nu au putut fi refăcute, în această perioadă, putând fi observate cu ochiul liber. Există o asemănare, ca istoric, și nu numai, a Mânăstirii Plătărești, cu Mânăstirea Negoiești: amândouă sunt așezate în partea de nord-vest a județului Călărași, sunt menționate ca obiective turistice importante, dar au fost lăsate în “paragină” după 1989, locațiile intrând într‑o continuă degradare.
Se încearcă ieșirea din starea de veşnice obiective cu potențial turistic neexploatat, prin grija a două persoane inimoase: maica Varvara, stareța mânăstirii de la Plătărești, respectiv preotul paroh Nicolae Trușcă, de la Biserica — mânăstirea Negoiești. Prin munca și stăruința celor doi, mânăstirile au șansa de a redeveni, într-adevar, obiective turistice culturale de interes, nu numai pentru judetul Călărași.
În ceea ce priveşte lucrările de reparaţii, efectuate în ultimii ani, Consiliul Judeţean Călăraşi a alocat 120.000 de lei (1,2 miliarde de lei vechi) pentru realizarea documentaţiei tehnice pentru reabilitarea clădirilor şi a împrejmuirilor mânăstirii Plătăreşti, dar şi pentru efectuarea lucrărilor de amenajare interioară şi exterioară ale bisericii, începute anul trecut.
Invitaţii primarului comunei Plătăreşti, Florin Dumitrescu au fost parlamentarii Colegiului 2 Senat-Iulian Dumitrescu, Colegiului 4‑Camera Deputaţilor, Aurel Niculae şi preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu.
Vom reveni cu mai multe amănunte, despre acest eveniment.








