Crina, tânăra în cărucior şi marea sa pasiune pentru istorie: „Sper, într‑o zi, ca visul de a fi studentă să se îndeplinească!”

Crina Ele­na Mihai este o tânără călărăşeancă ce poate fi un bun  exem­plu, pen­tru mulţi semeni. Are 24 de ani, iar viaţa nu a fost deloc gen­eroasă cu ea. O boala crun­tă a ţintuit‑o într-un căru­cior cu rotile, încă din prim­ii ani ai copilăriei, şi, de atun­ci,  dru­mul său în viaţă a fost unul sin­u­os şi plin de obsta­cole. Însă,  lup­ta cu viaţa a făcut‑o mult mai put­er­nică, reuşind să per­formeze într-un dome­niu pen­tru care a dez­voltat o mare pasi­une – isto­ria.

Am întâlnit‑o pe Crina în mijlocul prichin­deilor de la Aso­ci­aţia „ Noi Orizonturi”a cărei mem­bră este, încă, din anul 2013. Mi‑a dezvăluit fap­tul că a ven­it la această aso­ci­aţie  din dor­inţa de a‑i aju­ta pe copi­ii cu diz­abil­ităţi.

„Am ven­it la această aso­ci­aţie din dor­inţa de a‑i aju­ta pe copi­ii cu diz­abil­ităţi. Îi înţe­leg pe aceşti copii foarte bine şi  îmi sunt foarte dra­gi. M‑am ataşat de toţi şi îmi place să lucrez cu ei, să desenăm, să real­izăm diferite obiecte, să relaţionez şi să mă joc cu ei. Sunt nişte copii mai spe­ciali decât ceilalţi, care au nevoie de multă atenţie şi de afecţi­une. Este foarte impor­tant să nu‑i mar­gin­al­izăm şi să nu‑i vedem difer­iţi faţa de ceilalţi copii.”, a spus Crina.

A tem­i­nat Liceul „Danu­bius”, din Călăraşi, în anul 2013, şi a luat bacalau­re­a­t­ul cu media 9,06, clasăn­du-se pe locul patru, pe liceu.

În ciu­da prob­lemelor de sănă­tate cu care se con­frun­tă, atât de mult, şi‑a dorit să înveţe,  pen­tru a avea rezul­tate cât mai bune.

A stu­di­at cei patru ani de liceu, acasă, pen­tru că spaţi­ul şcol­ii nu are condiţii adap­tate  pen­tru deplasarea per­soanelor cu  hand­i­cap  loco­mo­tor. Clase­le, unde ea învăţa, erau la eta­je supe­rioare, iar clădi­rea liceu­lui  nu dis­pune de un ascen­sor.  Cu toate aces­tea, ea a învăţat foarte bine, la toate materi­ile pre­date de pro­fe­sorii săi, însă, din toate, a îndrăgit foarte mult isto­ria.

„Pasi­unea pen­tru isto­rie mi-am descoperit‑o în  primul an de liceu, în 2009, când am început să fac această materie cu dom­nul pro­fe­sor Emil Isvo­ranu. Dân­sul mi‑a insu­flat dragostea pen­tru isto­rie. De atun­ci, am început să iubesc cu ardoare isto­ria. Toto­dată, pot spune că, dom­nul pro­fe­sor mi‑a ofer­it încredere şi sig­u­ranţă. De atun­ci am început să citesc foarte multe cărţi de isto­rie. Citin­du-le, aces­te cărţi m‑au aju­tat să mă per­fecţionez şi să-mi îmbunătăţesc cunoşt­inţele pe care deja le-am acu­mu­lat. Spre bucu­ria mea, am reuşit să înmagazinez foarte multe infor­maţii şi, în felul aces­ta, am reuşit să scriu o serie de arti­cole, pe teme de isto­rie.  80% din infor­maţi­ile pe care le redau în arti­colele mele sunt din  notiţele pe care le luam, la orele de curs, cu dom­nul pro­fe­sor Isvo­ranu. Dum­nealui a avut un impor­tant cuvânt de spus, în evoluţia mea ca om. Mă bucur enorm că l‑am cunos­cut, îl con­sid­er un men­tor dar şi un pri­eten spe­cial.”, a  măr­tur­isit Crina.

Din­tre cele câte­va zeci de vol­ume de isto­rie pe care le‑a citit, până în prezent, două din­tre ele le con­sid­eră apropi­ate sufle­tu­lui său: „Cea mai  fru­moasă poveste”şi „ Nu putem eva­da din isto­rie”, scrise de prof.univ. dr. Adri­an Cioroianu. Sunt cele două cărţi pe care Crina le iubeşte foarte mult. „ Pe dom­nul prof. univ. Adri­an Cioroianu l‑am cunos­cut, per­son­al, anul tre­cut la o lansare de carte, la Man­galia. Îl con­sid­er un pri­eten foarte bun, îi cunosc toate lucrările sale de isto­rie şi sunt fas­ci­nată de tot ceea ce dom­nia sa a scris şi îi urmăresc toate emi­si­u­nile de isto­rie de la TV.”,  a mai spus  tânăra călărăşeancă.

Crina nu are un blog per­son­al pen­tru a‑şi pub­li­ca arti­colele de isto­rie. Şi‑a făcut doar un grup pe face­book, Isto­ria-Cea mai fru­moasă poveste, cu peste 600 de mem­bri,  unde îşi postează arti­colele  sale de isto­rie. Ar dori ca toate  lucrările sale să le cuprindă într‑o carte. Şi un mare vis al său este acela de a ajunge stu­den­tă la Fac­ul­tatea de Isto­rie, din cadrul Uni­ver­sităţii Bucureşti.

Când mi‑a dezvăluit acest vis, am  sur­prins o undă de tris­teţe pe chip­ul ei. Mi‑a spus, cu regret, că nu are  resurse­le mate­ri­ale pen­tru a deveni stu­den­tă. Ea  este îngri­jită doar de mama sa. Sin­gurele lor surse de ven­it sunt ind­em­niza­ţia  sa de hand­i­cap şi salari­ul de asis­tent per­son­al al mamei sale. Crina speră, totuşi,  că visul său, de a deveni stu­den­tă să dev­ină real­i­tate, într‑o zi.

Poate că, în dru­mul vieţii sale, va întâl­ni oameni de bine care să o ajute să îşi îndeplin­ească acest vis fru­mos.

actualitatea