Senatorul Filipescu: ,,PNL este pregătit să ia atitudine față de măsurile pe care le pregătește PSD-ul”

Print Friendly, PDF & Email

Senatorul Răducu Filipescu a prezentat, presei locale, câteva dintre punctele aflate în programul de guvernare al PSD, cu care PNL-ul nu este de acord, acesta declarând că dacă propunerile vor intra în vigoare, vor fi atacate la Curtea Constituțională.

,,În primul rând, nu suntem de acord cu modalitatea prin care Guvernul vrea să mute contribuţiile de la angajator la angajat. 

Mediul privat are un contract: angajatorul cu angajatul. Este un contract comercial și nu are ce căuta statul aici. Din acest punct de vedere, e neconstituțional! Sa impui privatului să dea un salariu net, atât, cât spune statul, astfel încât la stat să se întoarcă o sumă cât mai mare, prin taxe și impozite, e incorect. Se discută de 6 milioane de euro care ar intra la buget, dacă se aplică această legislație, dar va apărea fenomenul pe care l-am mai discutat: o întreprindere plătește pentru 100 de salariați, dar va trebui, apoi, ca 100 de salariați să meargă ei să își plătească dările.

Teoretic, la stat, intră mai mulți bani, dacă se procedează în felul ăsta, dar, practic, părerea mea este că nu vor intra. Suma care va intra în urma acestei legi nu va acoperi, în niciun caz, găurile care sunt imense.

Angajatul va trebui să fie de acord ca acei bani să i se plătească de către angajator. Firmele private vor trebui să plătească 12% în plus, la fondul de salarii. La cel care are un profit mic, se va resimți această majorare. O să atacăm la CCR, daca va fi cazul, această lege.

Un alt lucru cu care nu suntem de acord este cel privind trecerea inspecției judiciare la Ministerul Justiției. Deciziile ar urma să fie luate, să spunem, de domnul Iordache (n.r. fostul ministru al Justiției). Astăzi, Tudorel Toader nu e un om politic, direct, dar a făcut parte din politică. Dacă vine unul, gen Iordache, care ar coordona comisia, lucrurile înseamnă că ar fi în mâna partidului de guvernământ.

Astăzi sunt ei, mâine am putea fi noi, și toată lumea se va folosi de aceste pârghii. Va fi o zonă foarte periculoasă, cu momente încărcate.

 Ne deranjează și faptul că  procurorii șefi vor fi numiți doar de ministrul Justiției. Este iar o chestiune de politică, introdusă total în justiție. Imaginati-vă, din nou, că ar putea fi ministru Iordache, care să numească procurorii șefi, din toate procuraturile din România. Vom ataca și această decizie, dacă va fi cazul.

Al treilea subiect, la fel de interesant, este acela că procurorul șef, cel de secție, de birou, ș.a.m.d., are calitatea de a interveni în decizia pe care o are un procuror de caz, nu numai asupra legalității, ci și asupra motivației și a obiectului care îl fac pe procurorul șef să acuze sau nu, o persoană. Practic, procurorul șef are dreptul să ia orice decizie, iar justiția spune dacă decizia luată de procuror e bună sau nu.

Totodată, nu suntem de acord să se înființeze o nouă SIPA (Serviciul Independent de Protecție și Anticorupție), un corp de control pentru a-i verifica pe magistrați, procurori si judecatori, pentru a-i presa să facă ce vrem noi. Partidul Național Liberal este pregătit să ia atitudine față de măsurile pe care le pregătește PSD-ul, prin atacarea lor la CCR.”, a concluzionat senatorul PNL, Răducu Filipescu.

 

Please enter banners and links.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

Program „7 ZILE - 7 ARTE” - joi, 5 octombrie

joi oct. 5 , 2017
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași vă așteaptă joi, 5 octombrie 2017, la întâlnirea cu „Arta coregrafică”, în cadrul proiectului de educație prin artă „7 ZILE – 7 ARTE”. Astfel: – ora 10:00, sala Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași – „Curcubeu de […]

Te mai poate interesa