Senator Filipescu: “PSD nici măcar nu-și dorește guvernarea”

Print Friendly, PDF & Email

Partidul Național Liberal este pregătit să câștige alegerile de anul acesta, iar senatorul PNL Răducu Filipescu spune că PSD nu are nici o șansă indiferent cu cine s-ar alia:
“Ne pregătim de marea bătălie cu PSD și sateliții săi, adică Pro România și ALDE. Pro România intră într-un autobuz, dar pentru ALDE… și un taxi e prea mare. Marea Alianță între Ciolacu, Ponta și Tăriceanu vrea să încurce PNL și să-l facă praf. Nu-l va face. PNL va câștiga alegerile. Ce pot să vă spun, orice ar face PSD și acoliții lor, nu vor avea premier numit de la Cotroceni.
Ne vom înțelege cu USR, cu PMP, cu UDMR… Până la urmă ne vom înțelege și vom face un guvern, care patru ani de zile, alături de Președinte va face niște treburi.”

Senatorul Filipescu crede că toate acțiunile PSD, inclusiv amenințarea cu o moțiune de cenzură, după terminarea stării de alertă, nu sunt decât exerciții de imagine politică:
“Eu cred că dacă PSD introduce moțiunea de cenzură se gândește și ce face după aceea. E posibil ca Guvernul să pice și viitorul prim-ministru să fie Orban III. Președintele o să-l numească din nou pe Orban premier și dacă pică de două ori vor fi alegerile mai repede. Probabil că se vor face odată cu cele locale. Credeți că dacă PSD voia să introducă o moțiune de cenzură, nu o făcea înainte de pandemie?
Părerea mea este că PSD nici măcar nu-și dorește guvernarea. Să nu credeți că în PSD este o armonie totală. Acolo sunt 3-4 găști care se bat la sânge ca să câștige congresul viitor. Ei au mai puțin timp pentru guvernare, ei au timp să se preocupe de cine va avea conducerea PSD. Ei au lupte interne foarte grele.”

Senatorul liberal Răducu Filipescu spune că guvernul PNL a reușit să realizeze lucruri importante în ciuda opoziției venită din partea PSD, care deține controlul în Parlament:
“PNL a ținut pandemia sub control, iar PSD încearcă tot felul de mișcări politice… Important este să faci ceva pentru populație, nu să faci ceva pentru tine, ca partid, ca să câștigi alegerile, chiar dacă suntem într-un an electoral. Până la urmă trebuie să depășești dragostea de politică și trebuie să te duci în direcția în care să-ți protejezi cetățenii. Prioritatea numărul 1 a Guvernului este ca acest coronavirus să fie ținut sub control.
Așa cum este guvernul acesta blamat, ceva s-a mișcat. Este foarte greu să poți guverna cu un parlament total opozant. În Parlament, PSD face jocurile pe care vrea și indiferent cât se chinuie guvernul, parlamentul poate să oprească niște acțiuni.”

Printre realizările Guvernului Orban, Filipescu a dat exemplu investițiile în infrastructura de transport. Senatorul a nominalizat demararea lucrărilor pentru unele sectoare de autostradă din România: Comarnic – Brașov, Pitești – Sibiu. Parlamentarul PNL spune că sunt condiții ca și procedurile pentru demararea lucrărilor la Autostrada Moldovei să pornească în curând. Filipescu a amintit și de cei 31 de milioane de lei aprobați de Guvern pentru construcția grupurilor sanitare acolo unde există școli și grădinițe cu toaleta în fundul curții.
Facturile pentru cele mai multe dintre lucrări, pe PNDL 1 și PNDL 2 se vor achita până la sfârșitul anului.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

Tratamente de combatere a căpușelor și țânțarilor, în perioada 14.07.2020 – 19.07.2020

joi iul. 9 , 2020
Prin prezentul aducem la cuno?tin?? faptul c? în perioada 14.07.2020 – 19.07.2020 se vor efectua tratamente de combatere a c?pu?elor ?i ?ân?arilor (larve ?i adul?i), atât avio, cât ?i terestru, pe raza municipiului C?l?ra?i (zone verzi, ml??tinoase, inundate, lucii de ap?, locuri de joac?, parcuri etc). Tratamentul avio se va […]
0Shares