Români și bulgari s-au bucurat împreună în comunitățile de pescari, de pe malurile Dunării

Print Friendly, PDF & Email

În lunile septembrie și octombrie, Asociația Grup local de pescuit ”Dunărea Călărășeană” și Asociația ”Acces” din Călărași au organizat două tururi turistice demonstrative, în cadrul proiectului ”Memofish-memorie și viitor. Istorii despre civilizația dunăreană”.
30 de persoane, familii cu copii, ziariști, membri ai unor ONG-uri au participat la cele două tururi. Aceștia au avut posibilitatea să audă povești autentice pescărești, să guste din bunătățile locale, să vadă peisaje minunate sau să se apropie de tradițiile folclorice locale.
Primul traseu turistic a inclus vizitarea unor obiective din județul Giurgiu, precum: Mânăstirea Comana, Satul meșteșugarilor din Comana, Turnul cu ceas din Giurgiu, etc. . În regiunea Ruse, participanții au vizitat Mânăstirea Dimitrie Basarabov, mânăstirile în stâncă de la Ivanovo, Târgul meșteșugarilor din Parcul tineretului din Ruse, Muzeul de istorie și Muzeul de științe ale naturii.
Al doilea traseu a cuprins obiective din județul Călărași: Lacul Gălățui, Ezerul Ciocănești, Privalul Botului. La Ezerul Ciocănești participanții au putut admira peisajul și fauna bogată de păsări a lacului. Seara a fost vizitat târgul de produse agricole din Călărași. Au urmat două zile petrecute în localitățile Vetrina și Srebarna din regiunea Silistra. Aici a fost vizitat lacul Srebărna, rezervație naturală UNESCO, și Muzeul din localitate. De asemenea, a fost vizitat satul Vetrina cu tradiționalul sat pescăresc.
În ultima zi, participanții s-au bucurat de festivalul culinar tradițional organizat în Sebărna ”Bunătățile Dobrogei”.

Please enter banners and links.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

Primăria Călărași a plantat copaci, împreună cu voluntarii Liceului M. Eminescu

mie oct. 30 , 2019
Serviciul Public Pavaje Spații Verzi, din subordinea Primăriei Municipiului Călărași, a realizat o campanie de plantat copaci, căreia i s-au alăturat voluntarii din Liceul Teoretic Mihai Eminescu. Pe pagina de socializare, echipa Primăriei Călărași a mulțumit voluntarilor: ,,Am spus în primăvară că se vor replanta copacii de pe strada Năvodari […]