Primăria comunei Borcea a organizat, ca în fiecare an, manifestări dedicate Zilei Naționale a României, chiar dacă acțiunile au fost într-un cadru restrâns. Primarul Aniel Nedelcu Pațurcă a depus, alături de consilierii locali, coroane de flori la Monumentului Eroilor din fața Primăriei Borcea.
Ceremonia de 1 Decembrie organizată de către oficialități a fost urmată de un scurt moment artistic, prezentat de elevi din comună.
,,1 Decembrie este un moment deosebit și pentru localitatea noastră, așa cum este pentru întreaga țară. Ziua Națională se simte în suflet la fel de către noi toți, borceni, călărășeni, români de pretutindeni, din țară sau străinătate. Această mare sărbătoare se trăiește cu mândrie – mândria de a fi român, mândria de a aparține acestui neam încercat de-a lungul istoriei, dar care a supraviețuit și a devenit ceea ce este el acum: parte a marii familii europene. Acesta este sentimentul care trebuie să ne călăuzească faptele și pașii oriunde ne-am afla. În zi de sărbătoare vă doresc tot binele din lume, curaj și forță, înțelepciune și putere de muncă, sănătate și poftă de viață. Iar țării mele îi doresc să aibă parte de oameni care să o gospodărească bine în următoarea sută de ani! Trăiască ROMÂNIA și Spiritul Creștin al Neamului Românesc! Borceni, români de pretutindeni, La mulţi ani!
La mulți ani, România! La mulți ani, frați români!”
Cu prețuire, al vostru primar, ing.Theodor – Aniel Nedelcu – Pațurcă