Este de notorietate, faptul că, lipsa locuinţelor, destinate tinerilor, este una din marile probleme cu care se confruntă municipalitatea călărăşeană. Ţinând cont de această situaţie, conducerea primăriei Călăraşi face eforturi susţinute pentru a găsi soluţii privind construirea sau achizionarea unor locuinţe pentru tineri. În cadrul unei şedinţe de Consiliu Local ce a avut loc în această săptămână a fost adoptată o Hotărâre prin care a fost aprobat Studiul de Fezabilitate pentru construcţia în regim ANL a unui bloc situat pe strada Muşeţelului din Călăraşi. Studiul de fezabilitate urmează să fie depus la Agenţia Naţională de Locuinţe în vederea alocării fondurilor necesare construcţiei acestui imobil. Investiţia se ridică la 7.659.497 lei, din care contribuţia primăriei este de 444.644 lei, sumă ce va fi destinată asigurării utilităţilor. Blocul va avea două tronsoane cu 30 de unităţi locative.
În prezent, la Serviciul Fond Locativ din cadrul Primariei municipiului Călărasi sunt înregistrate 1005 cereri pentru repartizarea unei locuinte destinata închirierii, în regim ANL.
Solicitantii sunt tineri cu vârste cuprinse între 18 si 35 de ani care îşi desfăsoara activitatea în municipiul Călăraşi, aceştia având studii medii şi studii superioare (profesori, medici). Dintre aceştia, 340 sunt solicitanti cu studii medii şi 665 solicitanti cu studii superioare.
Din totalul de 665 de solicitanti cu studii superioare, 20 activează în domeniul medicinei si 30 profeseaza în învățământ, în municipiul Călăraşi.