Pompierii călărăşeni, alături de familiile nevoiaşe, în preajma Sărbătorilor Pascale

Print Friendly, PDF & Email

 

isuÎn pragul Sărbătorilor Pascale, pompierii militari au deschis uşa mai multor familii nevoiaşe din Călăraşi şi Vlad Ţepeş, cărora le-au înseninat Sărbătorile de Paşte prin oferirea unor cadouri

 Miercuri 8 aprilie, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au organizat mai multe acţiuni de colectare de bunuri materiale (produse alimentare şi nealimentare), cu scopul declarat de a aduce un pic de bucurie unor familii cu posibilităţi financiare limitate sau unor bătrâni cu probleme de sănătate, cărora puţini semeni le mai trec pragul.

isu 4Acţiunile umanitare întreprinse de către pompierii militari şi reprezentanţii Bisericii s-au desfăşurat în municipiul Călăraşi şi în comuna Vlad Ţepeş.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi s-au deplasat în localităţile mai sus menţionate, pentru a dărui şi a aduce o rază de speranţă unor copii din familii nevoiaşe, precum şi pentru a însenina ziua unor bătrâni împovăraţi de boli şi griji, prin distribuirea de alimente şi bunuri materiale.

Totodată, pompierii militari au purtat discuţii cu membrii acestor familii, impulsionând copiii să urmeze cursurile de învăţământ pentru a-şi asigura un viitor mai bun şi pentru a deveni un sprijin pentru familiile lor.

Prin acţiunea desfăşurată, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, au înţeles şi cu această ocazie, că nu pot face minuni, dar pot de fiecare dată, să întindă o mână celor care au într-adevăr nevoie de ea, şi mai mult decât atât, au încheiat această serie de acţiuni umanitare cu satisfacţia că au reuşit să aducă un zâmbet pe faţa unui copil care nu mai avea speranţă să primească vreun dar în preajma Sărbătorilor Pascale sau să însenineze faţa unui om bătrân şi bolnav, care, fie şi pentru o zi, a simţit că semenii îi sunt mai aproape, că nu a rămas singur pe lume, că spiritul Învierii Domnului chiar poate face oamenii mai buni şi mai generoşi.isu 2

 

 

Please enter banners and links.

Monica Ghiorghe

Next Post

Siguranța navigării pe internet, tema dezbaterilor dintre polițiști și elevii călărășeni

mie apr. 8 , 2015
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţişti de proximitatedin Călăraşi s-au întâlnit, cu elevi ai  Colegiului Agricol „Sandu Aldea” pentru a le vorbi despre siguranţa pe internet. Astfel, poliţiştii au fost în mijlocul copiilor, explicându-le ce înseamnă pornografia infantilă pe internet, precum […]

Te mai poate interesa