Poliţiştii călărăşeni au donat sânge pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate

donare sange 2donare sange 1Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi a iniţiat o campanie internă de donare voluntară de sânge, ca un demers de salvare de vieţi omeneşti, prin spijinirea eforturilor de refacere a rezervei de sânge a județului.

Peste 100 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi s-au programat şi au început activitatea de donare de sânge, la centrele de transfuzii din municipiile Călăraşi şi Olteniţa şi din oraşul Lehliu Gară.

Acţiunea umanitară are scopul conştientizării cu privire la faptul că sângele este un produs care nu poate fi cumpărat sau fabricat, ci poate fi obţinut doar prin donare benevolă, iar, prin bunăvoinţa fiecaruia dintre noi, putem contribui la salvarea persoanelor aflate în nevoie.

Campania de donare de sânge se desfăşoară în perioada 9 – 24 iulie 2015, la cele trei centre de transfuzii din judeţul Călăraşi, aceasta nefiind o activitate singulară. Astfel de acţiuni vor fi multiplicate de poliţişti, pe parcursul anului.

Poliţiştii care au susţinut acest proiect consideră că orice persoană sănătoasă le poate urma exemplul, că printr-un efort minim, dar cu efecte pozitive asupra organismului donatorului, putem ajuta pe cineva care are nevoie vitală de acest lichid. Recoltarea de sânge durează doar câteva minute! O picătură de sânge poate salva viaţa unui om!

 

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

Primăria Călăraşi efectuează noi acţiuni de dezinsecţie, în perioada 18-20 iulie

mar iul. 14 , 2015
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Primăria Municipiului Călărași va efectua, în perioada 18.07-20.07.2015, tratamente în aliniament pentru combaterea tuturor bolilor și dăunătorilor vegetației, gardurilor vii, a pomilor și arbuștilor ornamentali și tratamente de dezinsecție (terestru) pentru combaterea populațiilor de țânțari. Tratamentele în aliniament se vor aplica în intervalul orar 22:00-04:00, […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!