Peste 3000 de persoane au beneficiat de cursuri gratuite de calificare, oferite de CRFPA Călăraşi
Unul din obiectivele importante ale Centrului Regional de Formare Profesională a Adulților (CRFPA) Călărași îl reprezintă furnizarea de servicii de calitate în vederea creşterii competenţelor profesionale ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. În anul 2015, CRFPA Călăraşi şi-a atins cu succes acest obiectiv, dovadă fiind numărul tot mai mare al persoanelor care au beneficiat de formare profesională. Aşa cum este stipulat în Raportul de Activitate pe anul 2015,
Centrul a răspuns solicitărilor agenţiilor judeţene arondate şi nearondate, respectiv: Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea, Constanta, Giurgiu, Vrancea, Galaţi, Bucuresti. În baza parteneriatelor încheiate cu aceste agenţii teritoriale, au fost organizate cursuri pentru ocupaţiile solicitate de piaţa forţei de muncă din zonele respective, asigurând cursuri gratuite de formare profesională pentru un număr de 3215 persoane. Totodată, a venit în întâmpinarea solicitărilor primite de la angajatori și persoane fizice interesate, formând un număr de 436 persoane, în diferite calificări. Şi tot în anul 2015, CRFPA Călăraşi a încheiat parteneriate cu agenţii economici din domeniul construcţiilor, frumusete, comert, industria textilă, domeniul alimentar etc. (SC Donalam SA, SC Bunge Prio SA, SC Saint-Gobain SRL, SC Catex SA). În felul acesta, a dat dovadă de flexibilitate și promptitudine în soluţionarea solicitărilor, răspunzând tuturor cererilor, inclusiv celor specifice anumitor domenii unice, aşa cum a fost cazul dezvoltării materialelor didactice (curriculum, ghiduri de studiu, teste de evaluare, programa pregătire) și autorizării pentru calificare/perfecționare (”lucrător în alimentație”,”evaluator în sistemul formării profesionale”). La ora actuală, CRFPA Călărași deține 54 de autorizații, în diferite domenii de activitate. Unele dintre cele mai solicitate ocupații, în anul 2015, atât in județul Călărași, cât și în regiunea arondată, au fost: lucrător în comerț; comerciant (vânzător) mărfuri alimentare; lucrător instalator pentru construcții; instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze; manager proiect; formator; expert accesare fonduri structurale si de coeziune; masinist utilaje cale si terasament; ajutor mecanic auto; tinichigiu vopsitor auto; electrician electronist auto; frizer-coafor manichiurist pedichiurist; maseur/ reflexoterapeut; lucrător în structuri pentru construcții.
În prezent, Centrul derulează şi cursuri pentru ocupaţia de ,,Evaluator în sistemul formării profesionale”, cu trei grupe de beneficiari.
La nivelul municipiului Călăraşi, s-au încheiat parteneriate de colaborare cu trei dintre cele mai importante licee călărășene, prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean, în vederea promovării serviciilor de formare profesională, creșterea transparenței, facilitarea accesului la programele oferite de CRFPA. S-au realizat seminarii de informare și promovare, discuții cu privire la colaborarea în proiecte cu finanțare europeană.
Prin activitatea sa, CRFPA Călăraşi a acordat o atenție deosebită categoriilor sociale cu o situație precară pe piața muncii (romi, persoane cu dizabilități, tineri postinstituționalizați, persoane eliberate din detenție, persoane aflate în evidența serviciului de probațiune. În acest sens, au fost încheiate parteneriate cu DGASPC Călărași, Serviciul de Probațiune, ONG-uri care se ocupă cu reintegrarea romilor pe piața muncii, licee din municipiu, unde rata de abandon școlar este crescută.
CRFPA Călărași a fost factor activ în implementarea proiectelor cu finanțare europeană, având în decursul anului 2015, patru parteneriate (proiectul MECSERV-beneficiar CRFPA Brașov, proiectul INSERT-beneficiar AJOFM Giugiu, proiectul CEPRO-beneficiar Colegiul Economic Călărași,”Sustenabilitate în mediul rural, prin investiția în resurse umane”-beneficiar AJOFM Călărași).
Având în vedere toate aceste aspecte, se poate spune că CRFPA Călăraşi este un reper important pe piaţa muncii din România, având un rol important în transpunerea în practică a politicilor în domeniul formării profesionale, prin prisma nivelului de educație și a pregătirii profesionale a celor care reprezintă segmentul de piață căruia i se adresează, și a mentalităților acestora.