Noul An îl așteptăm cu speranța de mai bine și nerăbdarea de a continua dezvoltarea comunei Radovanu
Se încheie al doilea an în care autoritățile publice locale au trebuit să facă față provocărilor aduse de pandemia Covid-19. Chiar dacă presiunea a fost foarte mare pe administrațiile locale, primăria comunei Radovanu a găsit puterea de a continua investițiile începute, dar și de a demara altele noi.
La ceas de bilanț, doamna primar Vasilica Dobrescu a făcut o scurtă prezentare a anului care stă să se încheie, dar a punctat și câteva obiective ale anului 2022.
Primar Vasilica Dobrescu: ,,Ne pregătim să încheiem un an mai bun decât a fost 2020, pentru primăria comunei Radovanu. În comuna Radovanu, conducerea primăriei și cea a școlii și-au dat mâna ca elevii comunei să aibă o școală modernă, fără nicio deosebire de condițiile oferite de cele de la oraș. Prin Programul Național de Dezvoltare Rurală am reușit să accesăm fonduri, atât pentru modernizarea școlii, cât și pentru dotarea ei, astfel încât școala Radovanu să fie la standarde de excepție, pentru a obține rezultate de excepție. În acești ani de mandat, școala Radovanu a fost prioritatea mea numărul unu.
Așteptăm ca anul 2022 să fie un an și mai bun pentru noi, având în vedere faptul că sunt proiecte importante depuse pe programul Anghel Saligny. Este vorba de un proiect de asfaltare de 15 km și extindere canalizare, de peste 20 de km. Am realizat și un proiect de eficientizare energetică a clădirilor, dar am încheiat și documentația pentru introducerea gazelor naturale.
Finalul de an ne va găsi alături de cei 260 de preșcolari și școlari ai noștri, care vor primi pachete cu dulciuri, dar avem în vedere și persoanele cu handicap, pe cele defavorizate, pentru care am pregătit pachete alimentare.
Avem speranța că atât comuna Radovanu, cât și celelalte localități ale României, vor lăsa în urmă această perioadă grea a pandemiei, cu atâția oameni dragi pierduți sau cu probleme de sănătate.
Sperăm ca anul 2022 să ne aducă multă armonie, astfel încât activitatea din administrația publică locală și centrală să însemne doar interesul cetățeanului și nu culori politice.
Multă sănătate cetățenilor din comuna Radovanu și un An Nou plin de bucurii!
La mulți ani!