În urmă cu 20 de ani începea să învețe primii pași în administrația publică, dintr-o funcție de conducere: cea de viceprimar. Ionel Tatu, actualmente tot viceprimar al comunei Vâlcelele ne-a spus ce își dorește pentru comunitatea sa, mai departe, de data aceasta din postura de candidat la primărie.
Experiența acumulată, în timp, este importantă:
-viceprimar (PSD) 1996-2000, 20013-2016 (PNL);
-Consilier local din 1996 și până în prezent;
-2000-2004 inspector la Primăria Călărași la Comisia de Fond Locativ
A fost, totodată, președintele Clubului de fotbal Dunărea Călărași, timp de 4 ani.
Din 2012 a devenit consilier local, din partea PDL, iar din 2013 a revenit în funcția de viceprimar.
Ionel Tatu povestește cum s-a alăturat echipei lui Vasile Iliuță, după ce s-au luptat în campanie electorală, pentru aceeași funcție: cea de primar.
Ionel Tatu: “M-am alăturat echipei, fiindcă am observat că în aceste dueluri electorale mă băteam cu o echipă sudată, pe care eu nu am simțit că am avut-o. Dar să știți, că oricât de dure au fost confruntările în campanii, respectul a existat, iar după alegeri ne comportam normal, discutam și ne strângeam mâna. Am venit în această echipă pentru că avea și are un cuvânt de spus, în ceea ce privește dezvoltarea localității.
De când am intrat în politică mi-am dorit să devin primarul comunei în care m-am născut și am crescut. Am candidat din partea PSD, dar echipa domnului Vasile Iliuță era foarte puternică și nu am putut trece peste ea. Experiența mea, de peste 20 de ani în administrație publică, în calitate de viceprimar, consilier local, inspector la Primăria Călărași, a fost un pas înainte și acum simt că îmi va fi foarte ușor să coordonez activitatea Primăriei Vâlcelele, dacă voi deveni primarul acestei localități.
Ca să fii primar, în ziua de azi, îți asumi și riscurile
Îi mulțumesc pentru excelenta colaborare domnului primar Gabriel Oroianu, pe care l-aș fi susținut mai departe, dacă dorea să candideze la alegeri. Atunci nu aș fi ales să candidez separat, așa cum se întâmplă în multe partide, ci mergeam cu aceeași echipă. Încă de acum 6 luni, primarul Oroianu a anunțat că nu vrea să candideze și decizia partidului a fost să meargă cu mine, pentru a câștiga mandatul de primar. În momentul în care iei decizia să candidezi, nu e ușor, ținând cont de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ca să fii primar, în ziua de azi, îți asumi și riscurile. Zilnic, la Primăria Vâlcelele, oamenii au fost învățați, de pe vremea când primar era dl Iliuță, să vină la primele ore pentru a fi ajutați în diverse probleme, ceea ce s-a și întâmplat. Dorim să îi susținem mai departe, așa că, împreună cu echipa pe care o avem, dorim să mergem mai departe.
Vi se pare o candidatură ușoară, ținând cont că, așa cum spuneați, echipa lui Vasile Iliuță a reușit să iasă mereu învingătoare la alegeri?
Ionel Tatu: Fiecare pleacă cu șansa lui. Vreau să fie o campanie liniștită, curată, pentru că am dus campanii grele în trecut și sperăm ca lucrurile să se liniștească. S-au schimbat și legile, și nu mai poți merge cu lucrurile care se făceau odată. Îi am alături de mine pe toți fermierii comunei, ceea ce înseamnă mult ca susținere. Alături de noi a venit și contracandidatul din 2012, de la PSD, Pascu Mihai, care se află acum pe listele de consilieri locali și formăm o echipă puternică. Suntem 3 candidați anunțați, până acum, la Primăria Vâlcelele, și nu cred că e cazul să spunem că putem sta liniștiți, că vom câștiga alegerile, oricum. Actualul primar, Gabi Oroianu, va fi primul pe listă la consilieri locali și suntem în discuții, cu acesta, pentru funcția de viceprimar, după alegeri. Nu e nimic stabilit, rămâne de văzut ce va fi și pot spune că toți consilierii au șansa de a deveni viceprimari. Acest lucru se va discuta în echipă.
Ionel Tatu: Când discut cu oamenii, concluzia lor este că eu voi fi primarul. Dar nu pot să plec de la premisa asta și să nu iau în considerare că orice se poate întâmpla. Concluzia este că trebuie să ne batem în această campanie! Trebuie să fie o bătălie a vorbelor și a faptelor. Noi plecăm de la ceea ce s-a făcut, în această comună. În ultimii trei ani am realizat un drum agricol de 11 km, pe un proiect cu fonduri europene, în valoare de 1 milion de euro, avem proiectul de reabilitare a DC 25, drum care face legătura cu Dragoș-Vodă, de 4,5 km. Avem depusă documentația la CNI, pentru Căminul Cultural Vâlcelele, pe care vrem să-l reabilităm. Din fonduri proprii, a fost făcut cimitirul de la Floroaica, unde s-au turnat aleile din beton, pentru că nu puteau ajunge oamenii la morminte. Mai avem de luat un aviz pentru biserica de la Floroaica, de la Ministerul Cultelor, pentru repararea acoperișului și mulțumim, pe această cale, Consiliului Județean, pentru cei 28.000 de lei, alocați, de curând. Am modernizat baza sportivă de la Floroaica, pe un teren aflat la intrarea în sat, și am înființat și o echipă de fotbal, care, în doar câțiva ani, a ajuns pe primul loc, cu șanse de promovare în Liga a IV-a. Acest lucru a fost posibil cu sprijinul fermierilor și al deputatului Vasile Iliuță și al asociatului său, Alexandru Iancu. Ei sunt oamenii care ne-au sprijinit tot timpul și tot ce am făcut în comună a fost cu sprijinul lor, dar și cu bunăvoința oamenilor. Avem lămpi electrice pe fiecare stâlp de iluminat public, la fel și la terenul de sport. Fațadele bisericilor se bucură de o iluminare deosebită, proiectoarele făcând ca imaginea acestora, pe timp de noapte, să fie splendidă. Avem Poliție Locală în comună, care patrulează în fiecare seară și nu am avut decât mici incidente.Vom face și un proiect privind sistemul de supraveghere, dar ne costă destul de mult, 1,5 miliarde de lei vechi, bani pe care vrem să îi obținem pe un proiect.
A început pictarea troieniței aflată la ieșirea din Vâlcelele și toți am fost de acord să donăm bani pentru pictură. Ne bazăm pe fermierii pe care îi avem, care susțin bugetul local, prin plata taxelor și a impozitelor.
Ce proiecte vă propuneți pentru comună?
Ionel Tatu: Sunt și lucruri care trebuie continuate, dar îmi propun și lucruri noi. Avem un proiect depus pentru asfaltarea a 7,5 km de drumuri comunale, prin PNDL. Sper ca în doi ani de zile acesta să fie și finalizat. Vreau să mai depun un proiect pentru alte străzi, măcar 5 km de drum să mai fie asfaltați, ceea ce ar înseamna un sfert din comună. Toate străzile sunt pietruite, în schimb. Ne-am axat, până acum, pe alimentarea cu apă, care funcționează în toate gospodăriile și am introdus și canalizarea, la care mai trebuie făcute racordări la locuitorii din sat. Școlile au fost modernizate, biserica de la Floroaica este într-un stadiu foarte bun, dispensarul este renovat, și îi sprijinim pe medicii de familie, așa cum putem. Mai sunt străzi pe care trebuie să refacem pietruirea, pentru că vremea rea și-a lăsat amprenta. Am început curățenia de primăvară, modernizăm parcul cu foișoare și amenajăm scena.
Ziua Comunei va fi menținută
Tinerii m-au întrebat dacă voi dori să fie continuată tradiția de a sărbători Zilele Comunei Vâlcelele. Chiar săptămâna aceasta, în ședința de Consiliu Local, am venit cu propunerea să declarăm a doua sâmbătă a lunii septembrie Ziua Comunei și a Fermierului.
Am venit cu propunerea de a-i susține pe cei care vor să devină mici fermieri
Vrem să concesionăm o suprafață de teren, pe o perioadă de 7 ani, celor care au minim 5 animale în gospodărie, pentru producție, pentru a avea o mică afacere de familie. Sunt făcute anunțurile pentru licitație și sper ca, până la finele acestui mandat, dl primar și cu mine să fim deschizătorii acestui drum pentru cei care nu și-au permis până acum, să facă o investiție, în acest sens. Trebuie să menționăm că tinerii au avut posibilitatea să beneficieze de închirierea a 2000-3000 de mp, suprafață de teren agricol. Am încercat să îi mulțumim pe toți și cât am reușit, doar locuitorii știu.
Mai avem locuri în cartierul de tineri
Mai avem locuri în cartierul de tineri și așteptăm să ne fie solicitate, dar, din păcate, nu prea avem cereri. Mă bucur, totuși, să observ că, an de an, revin în Vâlcelele fiii satului, plecați de ani de zile. Revin la casa părintească, pe care o modernizează, și rămân aici la pensie.
Locuitorii să-l aleagă pe cel mai bun
Locuitorilor din Vâlcelele le doresc să-l aleagă pe cel mai bun pentru comunitatea lor, cel pe care și-l doresc să facă lucruri bune pentru ei și, dacă ei cred că eu sunt cel care trebuie să continue proiectele începute, să fie alături de mine!, a spus Ionel Tatu, candidatul la Primăria Comunei Vâlcelele.