L.Belușică/”În calitate de director medical, voi iniția o anchetă internă, ale cărei rezultate le voi face publice”
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Călărași, Laurențiu Belușică, a reacționat în urma transmiterii unui reportaj despre pacienta căreia i s-a extirpat o tumoră de 4 kg, iar după operație a declarat că a dat șpagă 600 de lei, medicului chirurg, Paul Gașpar.
Acesta promite o anchetă internă, ale cărei rezultate vor fi făcute publice, și se disociază de această situație.
“Nici rudele pacientei și nici medicul Gașpar nu au discutat cu mine despre plăți informale.”, spune Laurențiu Belușică.
Acesta a transmis ca se va implica pentru a afla ceea ce s-a intamplat, dupa efectuarea operatiei si daca medicul Gaspar se face vinovat de luarea banilor de la pacienta.
“Având în vedere informațiile vehiculate în presă referitoare la plata informală oferită pentru operația de extirpare a unei tumori, din data de 17 august 2016, de la Spitalul Județean Călărași și având în vedere faptul că numele meu a fost asociat cu această situație, despre care am aflat din presă, doresc să mentionez ca nu am discutat sub nicio formă ,niciodată ,problema unei plăți informale cu membrii echipei operatorii împreună cu care am intervenit chirurgical în cazul pacientei în vârstă de 56 de ani (nu batrana asa cum in mod eronat s-a prezentat tendențios în știre), operată în data de 17 august 2016, la spitalul nostru. Nu am știut nicio clipă despre discuții anterioare sau ulterioare legate de plăți informale. Nu am solicitat și nu am primit niciun fel de plată informală nici de la pacienta și nici de la rudele acesteia.
Mai menționez că extirparea unei tumori de 4 kg la Spitalul Judetean din Călărași nu este o operație frecventă, în mod special această pacientă având dificultăți majore. Întreaga echipă a dat dovadă de profesionalism și competență anestezico-chirurgicală, prin urmare operația a decurs în condiții de maximă siguranță pentru pacientă. Ca medic, mi-am făcut datoria de a ajuta un coleg aflat în fața unei intervenții cu grad ridicat de dificultate si fata de un pacient.
Precizez ca in calitate de director medical voi iniția o anchetă internă, în acest sens, ale cărei rezultate le voi face publice.
Menționez că întreaga noastră activitate este axată pe implementarea unor protocoale a căror aplicare impiedică în mod firesc primirea de plăți informale de către personalul medical.”, afirma directorul medical, Laurențiu Belușică.