Evenimentul “Proiecte de Marketing și Dezvoltare Rurală”, o rampă de lansare a studenţilor călărăşeni, în mediul antreprenorial

Print Friendly, PDF & Email

Studenţii din anul III şi IV, ai   Facultăţii de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală-Filiala Călărași au organizat, la finele săptămânii trecute,  evenimentul intitulat “Proiecte de Marketing și Dezvoltare Rurală”. În cadrul acestei manifestări ce se află  la cea de a patra ediţie, studenţii călărăşeni, coordonaţi de prof. dr. Denisa Ciulinaru şi-au promovat ideile de proiecte pe care doresc să le lanseze în mediul de afaceri, din zona locală. Ei au avut, astfel, prilejul,  să pună în practică cunoștințele dobândite la cursurile de Marketing, Managementul proiectelor, Consultanță și Dezvoltare Durabilă.  Şi-au prezentat produsele realizate în cadrul activităţii firmelor lor de exerciţiu, prin standurile amenajate cu ingeniozitate, la sediul facultăţii.  Au demonstrat, astfel, că pot fi antreprenorii de mâine ce vor dezvolta mediul de afaceri călărăşean.  Totodată, la finalul manifestării, cele mai bune proiecte au fost premiate de către o firmă  sponsor al facultăţii.

Directorul Facultăţii de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală –Filiala Călăraşi, prof.univ. dr. Daniela Creţu  a dorit să pună în evidenţă rolul activităţii  didactice şi de cercetare în pregătirea studenţilor călărăşeni ca viitori antreprenori.

Prin acest tip de acţiuni, pe care facultatea noastra le dezvoltă,  vizavi de activitatea didactică de cercetare, am dorit să demonstrăm că tinerii noştri sunt pregătiţi pentru a deveni buni antreprenori.  Am încercat ca sloganul facultăţii noastre, ,,Pregătim pentru a conduce”, să nu rămână doar la nivel de parabolă. Demonstrăm, astfel, că studenţii noştri se implică  în activităţile didactice şi de cercetare şi, tocmai de aceea, acest slogan are o foarte mare aplicabilitate în practică. Prin ceea ce au prezentat, astăzi, ei au demonstrat că au competenţe, abilităţi, în afară de acel volum noţional, pe care-l dezvoltă la orele de curs şi la seminarii. Aşadar, am demonstrat că, având echipă, pentru că, tot ce au prezentat studenţii noştri este rodul muncii lor în echipă, având atitudine şi un bagaj noţional de leadership, putem arăta că sunt pregătiţi pentru  a conduce.”, a menţionat prof.univ. dr. Daniela Creţu.

Coordonatorul  manifestării, prof. dr.  Denisa  Ciulinaru a reliefat importanţa necesităţii de a sprijini tinerii studenţi în formarea lor profesională. „Prin acest eveniment denumit „ Proiecte de Marketing şi Dezvoltare Rurală” dorim să punem în evidenţă munca studenţilor noştri şi să le dăm încrederea faptulul că, ceea ce fac contează pentru noi, toţi. Scopul nostru este acela de a încuraja strădania acestor tineri.  Drumul unui succes garantat este pavoazat cu paşi mărunţi iar noi, aici,  asta încercăm să facem, să consolidăm viitorul  generaţiei de mâine. Trebuie  să fim responsabili pentru ceea ce facem, să-i sprijinim pe aceşti tineri  şi să avem grijă de prezentul şi viitorul lor şi, implicit, de al nostru.”, a precizat prof.dr. Denisa Ciulinaru.

 

La acest eveniment au participat: prefectul judeţului, George Iacob, Ciprian Pandea, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Tineretuluişi Sportului  şi senatoarea PSD,Roxana Natalia Paţurcă. Aceştia au salutat spiritul de iniţiativă al celor implicaţi, au apreciat calitatea  acestei manifestări şi, totodată,  şi-au afirmat sprijinul  în susţinerea tinerilor studenţi călărăşeni.

Please enter banners and links.

Monica Ghiorghe

Next Post

Rolul Uniunii Europene şi politicile sale în domeniul agricol, temă de dezbatere a elevilor de la Colegiul „Barbu Ştirbei”

mie mart. 15 , 2017
Întâlnirea echipei de ambasadori ai Parlamentului European din cadrul Colegiului Național Barbu Știrbei cu domnul ing. Toli Dobrin, consultant proiecte al Camerei Agricole a județului Călărași,a avut loc pe 15 martie a.c., ora 10.00, în sala de conferințe a instituției, cu  tema de prezentare și discuție Politicile UE în domeniul […]