Sâmbătă, 24 februarie, elevii şi profesorii de la Colegiul Naţional „ Barbu Şirbei” au primit vizita unui oaspete de seamă, europarlamentarul Cristian Buşoi. Această întâlnire face parte din seria acţiunilor derulate în cadrul Programului „ Şcoli Ambasador ale Parlamentului European”(Epas). Discuţiile elevilor purtate cu europarlamentarul Cristian Buşoi au fost extrem de fructuoase şi benefice, aceştia obţinând informaţii preţioase privind activitatea Parlamentului European şi nu numai. La rândul său, Cristian Buşoi s-a arătat încântat de faptul că elevii călărăşeni sunt preocupaţi de teme privind Uniunea Europeană dar şi de aspecte ce privesc viaţa politică şi economică a ţării noastre.
„Am fost bucuros să fiu, astăzi, alături de elevii de la Colegiului Național “Barbu Știrbei” din Călărași, preocupați de viitorul economic și politic al României și evoluția țării noastre în Uniunea Europeană. Am fost plăcut impresionat de cunoștințele lor și am răspuns cu plăcere tuturor întrebărilor lor despre consecințele Brexit-ul asupra tinerilor români care studiază sau lucrează în Marea Britanie, despre accesul viitorilor studenți la universitățile din UE, rolul pe care îl are Parlamentul European și cum influențează deciziile luate acolo dezvoltarea României. „ a spus Cristian Buşoi.
„Conferinţa noastră a fost un real succes! Suntem deja la a treia întâlnire în care invităm personalități cu influență in viața noastră cotidiană şi, pe zi ce trece aflăm din ce în ce mai multe despre cum putem ajunge în rândul ţărilor dezvoltate prin intermediul Uniunii Europene!
Mulţumim mult, domnului Cristian Bușoi pentru acceptarea invitației noastre, pentru discuţia plăcută şi pentru multitudinea de răspunsuri pe care ni le-a oferit!”, a fost mesajul euroambasadorilor juniori de la Colegiul Naţional „ Barbu Ştirbei” pentru eurodeputatul Cristian Buşoi.
Elevii Colegiului „Barbu Știrbei” sunt implicați în EPAS – Programul Școlilor Ambasador ale Parlamentului European, finanțat de Uniunea Europeană. Programul urmărește îmbunătățirea cunoștințele despre Europa și democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor.
Colegiul Naţional „ Barbu Ştirbei” derulează pentru al doilea an, consecutiv, Programul EPAS, anul trecut câştigând titlul de „ Şcoala ambasador a Parlamentului European” cu un punctaj foarte bun.
Activităţile derulate în cadrul Programului EPAS se axeaza pe menţinerea legăturii cu spaţiul public european.
Euroambasadorii juniori şi seniori ai Colegiului au continuat derularea şi promovarea programului organizând activităţi cu teme de actualitate în şcolile generale din oraş, au marcat zile naţionale ale ţarilor din Uniunea Europeană,au avut schimburi de experienţa cu alte licee, dar şi întâlniri cu personalităţi pentru promovarea principiilor şi valorilor U.E.
Please enter banners and links.