De Ziua Femeii, pensionarele călărăşene au sărbătorit cu multă voie bună

Restaurantul Intim, din Călăraşi, a fost gazda unui eveniment deosebit, organizat cu prilejul zilei de 8 Martie, sărbătoarea dedicată femeilor, de pe întregul mapamondul. Cu o zi înainte,  marţi  7 martie,  aproximativ 300 de pensionare călărăşene s-au reunit pentru a sărbători, aşa cum se cuvine, ziua de 8 martie. Conducerea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Călăraşi a dorit să le ofere o sărbătoare deosebită doamnelor, trecute de prima tinereţe, aşa cum a făcut, în fiecare an.

,,Este o mare bucurie că ne-am reunit, şi în acest an, pentru a sărbători ziua femeii, o sărbătoare  unică în viaţa noastră. Este un bun prilej să petrecem cu voie bună, să socializăm şi să lăsăm, acasă, grijile cotidiene. Dragelor noastre membre CARP le doresc să fie la fel de tinere sufleteşte şi cu multă energie, aşa cum s-au dovedit şi până acum. Le aşteptăm să ne ajute, în continuare, şi să participe şi la alte acţiuni  pe care instituţia noastră le organizează. Iar noi le preţuim şi suntem alături de ele şi, întotdeauna, încercăm să le satisfacem toate dorinţele, în materie de petrecere a timpului liber şi nu numai.”  a spus preşedinta CARP, ing. Crina  Culică. 

Într-un cadru ambiental plăcut, oferit de restaurantul Intim, voia bună a fost la ea acasă. Pensionarele călărăşene au dansat cu mult antren, pe acordurile muzicale şi au fost răsfăţate cu bucate alese.  Pensionarele călărăşene au avut parte şi de un  moment inedit. Elevii de la Palatul Copiilor din Călăraşi au prezentat un frumos recital artistic.

Prezenți au fost și reprezentanții administraţiei locale călărăşene, edilul  Daniel Drăgulin, viceprimarul Dragoş Coman şi administratorul public Valentin Deculescu, care au oferit flori tuturor sărbătoritelor.

Primarul Daniel Drăgulin şi-a  exprimat bucuria că se află în mijlocul pensionarelor, la aceasta deosebită sărbătoare. ,,Am marea onoare şi cinste să mă aflu, acum, alături de dumneavoastră. Eu, în calitate de bărbat şi de soţ, doresc să fiu mesagerul soţilor dumneavoastră şi să vă mulţumesc în numele domniilor lor, că existaţi, pentru că ne daţi echilibru şi aveţi grijă de noi şi de copiii noştri. Mă înclin, cu respect, în faţa dumneavoastră pentru tot ceea ce  faceţi pentru noi. Vă urez, un sincer ,,La mulţi ani!”, le-a spus sărbătoritelor, primarul Daniel Drăgulin.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

Subsecretarul de stat Pandea: "Mă voi implica în activitatea sportului călărășean!"

joi mart. 9 , 2017
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Liderul interimar al PSD Călărași, Ciprian Pandea, are o nouă provocare în activitatea profesională. După cea politică, din toamna anului trecut, când a preluat o organizație măcinată de probleme, dar care a avut un rezultat foarte bun la alegerile parlamentare din decembrie, în data de […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!