Căminul ,,Antim Ivireanu” este unul din puţinele aşezămintele sociale din judeţul Călăraşi care, prin serviciile sale, oferă bătrânilor o viaţă mai bună. Aflat în subordinea primăriei municipiului Călăraşi, acest centru social a devenit locul unde cei 35 de bătrâni îi spun ,, acasă”. Am avut plăcerea să îi cunosc pe unii dintre ei şi am putut descifra pe chipurile lor brăzdate de greutăţile vieţii acea tristeţe iremediabilă, generată de lipsa familiei, a copiilor şi nepoţilor. Cu toate acestea, mi-au mărturisit că sunt mulţumiţi de faptul că în cămin au toate condiţiile necesare pentru avea un trai decent pentru a-şi petrece restul zilelor pe care le-a mai dat Dumnezeu.Cel care conduce din anul 2012 această instituţie socială este Mihai Alexandru, cel, pentru care, aceşti bătrâni au devenit marea sa familie, fiindu-le alături în fiecare moment din viaţa lor.
Doamna Sofica:,, nu am vrut să fiu o povară pentru familia mea”
Am reuşit să o cunosc pe doamna Sofica, o pensionară, în vârstă de 80 de ani. Am găsit-o uitându-se la televizor şi nu mică mi-a fost mirarea să observ că în camera în care locuieşte este deosebit de curată şi aranjată cu gust. ,, Sunt de trei ani venită în centru, şi toate lucrurile pe care le vedeţi, aici, le-am adus cu mine de acasă. O boală urâtă de oase mă chinuie şi merg foarte greu,cu toate tratamentele costisitoare pe care le fac. Dar nu mă plîng, aşa cum mă vedeţi, am grijă singură să fie curat în cameră. Am ales să vin în acest cămin, pentru a nu fi o povară pentru familia mea. Sunt mulţumită ,însă, că mă vizitează nepoţii si singura mea fiică care este la Bucureşti. Mă bucur tare mut că aici avem toate condiţiile necesare , hrană bună, căldură şi suntem trataţi cu respect.”, ne-a mărturisit doamna Sofica. Cu toate acestea, mai sunt şi unele lucruri pe care o supără pe bătrănică. Faptul că unii dintre colegii săi de cămin sunt certaţi cu apa şi cu săpunul şi nu doresc să se îngrijească precum şi conflictele artificale dintre unele pensionare din cămin sunt aspecte care îi dau un gust amar doamnei Sofica.
Doamna Sevastia:,, toată viaţa am iubit munca, cântecul şi poezia”
În scurta mea vizită la Căminul,, Antim Ivireanu” am întâlnit-o pe doamna Sevastia, o bătrânică, rumenă în obraji şi cu mult chef de vorbă. Mi-a povestit în dulcele grai moldovenesc că este dintr-o comună din judeţul Iaşi şi că a muncit toată viaţa în zootehnie, la o fermă de vaci. I-a plăcut de mică, munca, cântecul şi poezia. Se deplasează foarte greu cu un cadru metalic.Baiatul ei ce locuieşte in Călăraşi a ajuta-o să se cazeze in cămin. Este foarte mulţumită de traiul actual pe care îl duce şi mi-a mărturisit, cu o oarecare sfială că ,, discuţiile pe care le poartă cu domnu’ director Alexandru”, parcă o ung pe suflet. Dacă trece o zi, două, să nu vorbesc cu domnul director, sunt tare tristă” ne-a spus doamna Sevastia, nu înainte de a ne recita câteva poezii pe care le ţine minte din copilărie şi de a ne face câteva urături aşa cum se fac de sărbători în Moldova.
Căminul ,,Antim Ivireanu”a recăpătat ,,personalitate juridică”
Aflat, până nu demult, în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul primăriei Călăraşi, Căminul ,,Antim Ivireanu” a redevenit instituţie cu personalitate juridică. La finele anului trecut în ultima şedinţă de Consiliu local a fost aprobată o Hotărâre prin care a a redevenit, aşa cum era în anul 2012, o instituţie de sine stătătoare cu buget propriu, subordonată direct primăriei Călăraşi şi coordonată din punct de vedere metodologic Direcţiei de Asistenţă Socială. ,,Acest demers este foarte bun, pentru că mă responsabilizează foarte mult. În calitate de conducător al acestei instituţi idoresc să soluţionez unele probleme ale centrului. Am depus, de curând, toate documentele necesare la Ministerul Muncii pentru acordarea licentei necesare ceentrului nostru ca furnizor de servicii sociale. Acest lucru ne conferă posibilitatea de oferi bătrânilor noştri condiţii mai bune de cazare cerute la standardele actuale. Nu pot ascunde faptul că acumam posibilitatea să mă implic mai mult, în rezolvarea unor probleme. În doar căteva săptămâni, am reuşit să montăm o în bucutărie o masă de inox aşa cum prevăd normele legale.si să începem amenajarea unei camere de viyite si aunui spaţiu pentru depoyitatea lucrurilor cu care bătrănii noştri vin de acasa. Şi sper că în acest an vom demara şi alte investiţii cu ajutorul primarie. De asemnea dorim , în 2016, să asigurăm termoizolarea pereţilor exteriori ai căminului .”,a precizat directorul Mihai Alexandru.
Căminul Antim Ivireanu va reînnoda tradiţia manifestărilor social –culturale, dedicate bătrânilor.
Una din preocupările conducerii Căminului ,,Antim Ivireanu”este aceea de a oferi cât mai multe momente frumoase, bătrânilor pe care îi are în grijă. Una din priorităţille directorului Mihai Alexandru este aceea de a reînnoda tradiţia acţiunilor social-culturale dedicate bătrănilor. ,,Singurătatea este o rană care nu poate fi stinsă în sufletele bătrânilor noştri. Ei au o mare nevoie de comunicare, de a socializa cu oamenii din jur, pentru că în felul acesta nu se mai simt abandonaţi. De aceea, întotdeauna, am căutat să fim mai aproape de ei şi să iniţiem o serie de activităţi de recreere, împreună cu persoane care au dorit să fie mereu in mijlocul lor. Şi la finele anului trecut am organizat ,, pomana porcului”, unde pensionarii noştri au participat la taierea porcului şi au degustat din bucatele preparate. În fiecare an deputatul Vasile Iliuţă ne oferă câte un purcel pe care îl tăiem, în preajma Crăciunului. Anul trecut, elevii voluntari dela Colegiul Naţional ,,Barbu Ştirbei” au făcut câteva vizite bătrânilor noştri. Au stat de vorbă cu ei, le-au citit cărţi şi au desfăşurat şi câteva activităţi culturale. Între ei s-au legat prietenii frumoase. Mai mult, dorim in acest an să continuîm încheierea unor parteneriate cu şcolile călărăşene şi cu alte instituţii din Călăraşi sau cu ONG-ur,aşa cum este Asociaţia Femeilor de Afaceri sau Cenaclu Phoenix din Călăraşi, pentru derualarea unor acţiuni socio-culturale comune cu pensionarii noştri.”, a spus directorul Alexandru.
Edilul Daniel Drăgulin a fost de Crăciun, în mijlocul bunicilor dela Căminul Antim Ivireanu
În ziua de Crăciun, cei 35 de bunici din cămin a au avut marea bucurie de a-l avea in mijlocul lor pe edilul Daniel Drăgulin. Împreună cu soţia sa, Nicoleta,le-au oferit cozonaci, dulciuri şi un frumos tort festiv. Vizita edilului Drăgulin şi a soţiei lui le-a dat bătrînilor sentimentul de siguranţă, că nu sunt abandonaţi.
Marea familie a Căminului ,,Antim Ivireanu”
Cei 35 bătrâni împreună cu angajaţii Căminului Antim Ivireanu formează o mare familie unde problemele si clipele frumoase se împletesc. Însă înţelegerea şi buna comunicare fac ca această mare familie să trăiască într-o bună comuniune.