12 iunie 2025

Călărași/Lipsa de supraveghere a dus la accidentarea gravă a unui copil, de un tren

În această dimineață, un copil de 1,7 luni, lăsat nesupravegheat, a ajuns să se joace în preajma căii ferate (în dreptul societății Saint-Gobain)  și a fost acroșat de trenul care urma să ajungă în gara Călărași, care venea din direcția Ciulnița.  Familia locuiește în zona căii ferate, iar copilul a ieșit din curte, fără să fie observat de cineva.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Călărași a declarat că, deocamdată, se fac cercetări la fața locului, pentru a afla în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Conform declarației medicului de pe Ambulanța Călărași, Cristina Ciobanu, care ajuns la locul accidentului cu  o ambulanță tip C (cu  echipament pentru manevrarea, imobilizarea si transportul pacientului, aparatura / echipamente pentru resuscitare – respiratie ,   aparatura monitorizare – defibrilare – evaluare – administrare medicamente / solutii ) copilul, în vârstă de 1,7 luni, era în stare gravă.

“Când am ajuns la locul accidentului, am găsit copilul în stare de inconștiență, cu traumatism cranian sever. L-am preluat, și după ce au fost aplicate primele măsuri de urgență, am sunat pentru a chema elicopterul SMURD.”, a spus medicul Cristina Ciobanu.

De menționat că echipajul SMURD a anunțat că va sosi în 35 de minute, timp în care copilul a fost transportat la spital, iar la camera de gardă a fost intubat și stabilizat pentru transportul cu elicopterul, ne-a declarat managerul spitalului județean, Camelia Ghiveciu.

Copilul a fost transportat la spitalul Clinic de Urgență Bagdasar -Arseni, iar pronosticul vital este rezervat.

error: Content is protected !!