Ziua de 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului și 5 iunie, Ziua Învățătorului, sunt motive de sărbătoare, la Muzeul Dunării de Jos.
Copiii de toate vârstele, părinţi şi bunici, dar și cadrele didactice, cu suflet de copil, sunt invitaţi să petreacă împreună clipe minunate, la muzeu, în perioada 1 – 3 iunie, între orele 9.00 – 13.00, unde vor avea parte de multe surprize, distracţie, jocuri, ateliere de creaţie, dar şi numeroase concursuri interactive cu premii atractive.
“Vitrina cu poveşti” spune povestea unui obiect din muzeu, un obiect a cărui utilitate este de mult uitată. Copiii reconstituie, atât istoria, cât şi drumul parcurs de obiect, de la proprietar până în vitrina muzeului, prin activităţi de tipul – atelier de desen.
Activitatea, stârneşte curiozitatea şi imaginaţia celor mici faţă de obiectele din muzeu, iar poveştile ilustrate de aceştia, prin desen, vor fi expuse la Muzeul Dunării de Jos, Secția Etnografie.