Vineri, 10 iunie, Liceul Teoretic ,, Mihai Eminescu”, din Călăraşi, a îmbrăcat straie de sărbătoare. Într-o atmosferă solemnă, cu mare încărcătură emoţională, au fost celebraţi 50 de ani de existenţă ai Liceului Teoretic ,,Mihai Eminescu” din Călăraşi. S-au reunit, deopotrivă, foşti şi actuali elevi, dascăli ai generaţiilor trecute, pecum şi cadrele didactice, din prezent, ce aduc cinste acestei şcoli de prestigiu. Printre invitaţi s-au numărat prof. Mina Rusu, inspector general de limba română, în cadrul Ministerului Educaţiei, primarul municipiului Călăraşi, Daniel Drăgulin, prefectul judeţului, George Iacob, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marian Dinulescu şi inspectorul general şcolar, prof. dr. Constantin Tudor.
În deschiderea momentului jubiliar, directorul liceului ,,Mihai Eminescu”, prof. Gheorghe Stoian a punctat importanţa acestui eveniment, în lumea educaţională din Călăraşi . ,,La 50 de ani de la înfiinţare, un liceu mereu tânăr şi dinamic, îi serbează, astăzi, pe toţi oamenii frumoşi a căror viaţă s-a împletit cu destinul său, dascăli din trecutul şi prezentul acestei şcoli, elevi de toate vârstele şi prieteni de pretutindeni. Este unanim recunoscut faptul că valoarea unei şcoli rezultă din fericita reuniune, în aceeaşi aventură a cunoaşterii, a unor oameni valoroşi, dascăli şi elevi. Relaţia lor defineşte existenţa unei instituţii de învăţământ, iar timpul adaugă alte ingrediente necesare, confirmând, rafinând, garantând performanţa şi calitatea acestei şcoli. Pentru Liceul ,,Mihai Eminescu” scurgerea timpului a adus, necontenit, provocări şi oportunităţi. Istoria şcolii noastre stă sub semnul permanentei reinventări, a neîncetatei căutări în drumul către mai bine, a descoperirilor individuale, dar şi a potenţialului colectiv.”, a precizat prof. Gheorghe Stoian.
Şi edilul Daniel Drăgulin a ţinut să adreseze câteva cuvinte şi gânduri bune colectivului de ieri şi de azi al acestui liceu. ,,Vreau să vă felicit pentru tot ce aţi făcut în aceşti ani. Să ne întoarcem puţin în timp şi să ne reamintim că toţi care aţi trecut prin acest liceu, profesori sau absolvenţi , aţi făcut cinste şi chiar istorie. Vreau să felicit pe domnii profesori care, acum, sunt la pensie, că au reuşit să vină la acest moment jubiliar. Este o mare onoare pentru mine să am, în faţă, valoarea intelectuală a municipiului Călăraşi. Este o mare cinste să văd şi absolvenţi ai acestui liceu.”, a spus Daniel Drăgulin. Totodată, edilul călărăşean a promis ca va iniţia amenajarea unei alei a liceului, în care toţi profesorii care au predat aici îşi vor putea pune amprenta.
Inspectorul general şcolar prof. dr. Constantin Tudor,în calitate de fost absolvent al liceului a ţinut să aducă în atenţie activitatea de prestigiu a acestei unităţi şcolare de elită: pentru mine, calitatea de absolvent al Liceului „Mihai Eminescu” m-a făcut să mă simt responsabil în întreaga mea carieră profesională pentru a răspune aşa cum se cuvine educaţiei şi instruirii pe care le-am primit aici, în cei mai frumoşi ani ai tinereţii mele.Vreau să îi salut cu această ocazie pe toţi cei care lucrează cu elevii şi să îi asigur de sentimentele mele de recunoştinţă pe cei care au pus bazele acestei şcoli. Într-o unitate de învăţământ, fiecare are rolul său important, de la director până la personalul nedidactic, pentru că, împreună, formează o echipă ce are rolul de a preda elevilor toate cunoştinţele necesare în dezvoltarea lor ca oameni. 50 de ani de şcoală la Liceul ,,Mihai Eminescu” , înseamnă 50 de generaţii ,50 de ani de muncă, în care profesorii ,de ieri şi de azi au clădit valori.” ,a afirmat prof. dr. Constantin Tudor.
În cadrul aceluiaşi eveniment au fost organizate, în incinta liceului, 11 ateliere vocaţionale, unde profesorii şi elevii au susţinut diverse lucrări din diferite domenii : istorie, publicistică, teatru lingvistică,justiţie, arhitectură.
Autorităţile locale şi dascălii prezenţi au primit plachete şi diplome aniversare precum şi Monografia Liceului ,,Mihai Eminescu”. Totodată, această instituţie liceală a primit din partea Ministerului Educaţiei o diplomă pentru contribuţia adusă învăţământului preuniversitar din România.
Manifestările dedicate celor 50 de ani de existenţă ai Liceului Teoretic ,,Mihai Eminescu” s-au încheiat cu spectacolul omagial ,, Arc peste timp” ce a avut loc în aceeaşi zi la sala ,,Barbu Ştirbei” din cadrul Centrului Cultural Judeţean”.
Please enter banners and links.