Luni, 24 noiembrie 2014, în jurul orei 14.50, Poliţia Municipiului Olteniţa a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către un participant la trafic cu privire la faptul că pe raza localităţii Coconi, comuna Mânăstirea, a avut loc un eveniment rutier.
Echipa deplasată la faţa locului a stabilit următoarele:
Conducătorul auto I. Valentin, de 22 ani, din municipiul Olteniţa, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia Super Nova, proprietatea sa, pe D.J. 303, nu a adaptat viteza într-un sector de drum în curbă la dreapta, autoturismul părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune frontală cu un cap de pod din beton aflat pe partea dreaptă a sensului de mers, răsturnându-se în şanţ.
Din accident a rezultat decesul conducătorului auto.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, conducătorul auto poseda permis de conducere, iar la momentul producerii evenimentului purta centura de siguranţă.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.