1 Decembrie, Ziua Marii Uniri are puternice reverberaţii în istoria poporului român. Marea Unire, din 1918, a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România. În urmă cu 99 de ani, peste 100.000 de oameni din toate colțurile României se îndreptau către Alba Iulia, pentru a asista la desăvârșirea celui mai puternic act din istoria României .Atunci, românii au venit să dea mână cu mână într-o țară unită. După terminarea primului război mondial, poporul român a reușit să valorifice contextul mișcării de eliberare a popoarelor din Europa și a consfințit propria eliberare și unire, în „Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia”.
Adunarea de la Alba Iulia s-a ținut într-o atmosferă de sărbătoare. Aici au venit 1.228 de delegați oficiali, din toate cele 130 de cercuri electorale și din toate cele 27 de comitate românești, episcopi, oameni de cultură, care au proclamat, la unison, „deplina libertate națională”, „votul obștesc, direct și egal”, „libertatea presei” dar și reforme în mai multe domenii ale vieții, acum 99 de ani. Adunarea Naţională de la Alba Iulia a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.
Ziua Naţională a României reprezintă un moment de mare încărcătură istorică, simbolică şi emoţională, de aparteneţă la valorile naţionale pentru fiecare român. Şi călărăşenii au aniversat, aşa cum se cuvine, Ziua Naţională a României. Primăria Călăraşi a dat o notă de sărbătoare întregii comunităţi, prin manifestările organizate. Pe străzile din municipiu au fost arborate drapele şi au fost oferite călărăşenilor 2500 de steguleţe tricolore. Pe o vreme plăcută numeroşi călărăşeni s-au reunit la Monumentul Eroilor din zona Orizont pentru a participa la festivităţile ocazionate de Ziua Naţională a României. George Iacob, prefectul judeţului a prezentat mesajul Primului ministru, Mihai Tudose . Un sobor de preoţi a oficiat o scurta slujbă religioasă. Totodată, elevii de la Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din Călăraşi, precum şi interpreta de muzică populară, Loredana Dimofte, au susţinut un emoţionant moment artistic.Apoi, reprezentanţii instituţiilor public şi ai formaţiunilor politice alături de oficialităţile locale au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor Neamului. Festivitatea prilejuită de Ziua Naţională a României s-a încheiat cu parada structurilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor ce au defilat cu autovehiculele şi cu aparatura din dotare, în faţa călărăşenilor.