Duminică 27 septembrie, a fost zi de mare sărbătoare la Căminul de Bătrâni ,,Antim Invireanul” din Călăraşi. Cei 40 de bătrâni ce trăiesc în acest cămin, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare au participat la slujba religioasă închinată Sfântului Antim Ivireanul, ocrotitorul acestui aşezământ social . În mijlocul lor s-a aflat primarul Daniel Drăgulil alături de câţiva consilieri locali. În mijlocul bătrânilor s-a aflat şi directorul căminului, Mihai Alexandru cel care, prin activitatea sa le acordă acestora grijă şi atenţie deosebită. Slujba religioasă a fost oficiată de părintele protopop Ramon Eugen Ilie, alături de un sobor de preoţi. La finalul slujbei părintele protop a dorit să aducă în atenţie rolul pe care l-a avut marele erudit, Sfântul Antim Ivireanul în viaţa poporului român.
,, În această zi de duminică sărbătorim Hramul aşezământului de seniori, Sfântul Sfinţit Mucenic Antim Ivireanul . E un prilej de bucurie pentru că Sfântul Antim Ivireanul ne-a adus pe noi toţi, astăzi, aici. Acest mare sfânt s-a născut în Iviria,în Georgia de astăzi, în Gruzia. Trăind în Georgia ce era sub ocupaţie turcească, ajunge să fie trimis rob la Constantinopol. Şi, fiindcă era un tânăr foarte deştept şi priceput, cunoscând foarte multe limbi de circulaţie de la acea vreme, este numit traducător pentru Patriarhul Georgiei. Fiind foarte bun vorbitor de latină şi greacă veche şi, cunoscând, foarte bine, meşteşugul tiparniţei, ajunge să fie chemat de către domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu. El putea să îi înveţe şi pe alţii să tipărească cărţi. Şi, astfel, se distinge printre români, chiar dacă era georgian şi străin de neam. Domnitorul Constantin Brâncoveanu îl propune Sinodului din Ţara Românească pentru a fi episcop al Râmnicului la Râmnicului Vâlcea. Acolo, la fel, tipăreşte multe cărţi pentru conaţionalii săi georgieni dar şi pentru preoţii români. După multă muncă şi osteneală este uns Mitropolit al Ţării Româneşti. Alături de Mitropolitul Varlaam al Iaşului care, la fel, a fost autor de multe cărţi româneşti, a luptat pentru limba română literară pe care noi o vorbim astăzi şi care s-a păstrat în cultul Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, Sfântul Antim Ivireanu se numără printre făuritorii de limbă şi de neam, împreună cu domnitorul Constantin Brâncoveanu, cel care primeşte moarte martirică la Constantinopol. Sfântul Antim Ivireanul, către sfârşitul domniei lui Costantin Brâncoveanu şi pentru că luptase ca ortodoxia să fie cât mai puternică şi cât mai prezentă în viaţa poporului român, la un moment dat este arestat de turci şi primeşte, ca pedeapsă, să meargă la Biserica Sfântul Sava. Dar, pe drumul spre această biserică, este omorât de turci şi aruncat într-un râu. În această zi de 27 septembrie îşi găseşte obştescul sfârşit. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române , îl declară sfânt, în anul 1992, şi, de atunci, pentru faptele sale minunate săvârşite în slujba acestui neam şi al acestei credinţe este cinstit de către noi toţi . El este ctitorul Mânăstirii Sfântul Antim din Bucureşti. El a lăsat, prin testament, ca bătrânii, copiii, văduvele şi cei care au nevoie de ajutor , să fie îngrijiţi din bănuţul mânăstirii. Şi iată că, şi în acest aşezământ care îi poartă numele sunt îngrijiţi bâtrâni cu sprijinul comunităţii locale dar şi al preoţilor care vin, săptămânal, aici, care au grijă duhovniceşte de latura spirituală a acestora. Vă îndemn să veniţi, ori de căte ori, aveţi posibilitatea, în acest aşezământ şi să alinăm, împreună, singurătatea şi dorul de cei dragi pentru cei care sălăşluiesc aici, zi de zi. La mulţi ani, cu multe bucurii!.”, a spus părintele protop Ramon Eugen Ilie.
Şi primarul Daniel Drăgulin a dorit să adreseze câteva urări celor prezenţi. ,,Doresc să le mulţumesc părinţilor preoţi care sunt, mereu, în mijlocul bătrânilor noştri care trăiesc în acest aşezământ. Iar dumneavoastră, celor prezenţi aici, vă doresc multă sănătate şi linişte sufletească.”, a zis edilul Drăgulin.
Mihai Alexandru, directorului Căminului de Bătrăni ,, Antim Ivireanul” a mulţumit tuturor celor care au participat la sfânta sărbătoare. ,, Sunt bucuros să observ că, de la an, la an, vin alături de noi şi de instituţia noastră, tot mai mulţi călărăşeni. Multumesc consilierilor locali prezenţi astăzi aici domnuzoui primar, preoţilor precum şi celor care ne acordă sprijin de fiecare dată şi au fost mereu alături de noi.”, a afirmat directorul Mihai Alexandru.
Preotul Alin Badea, cel care este mereu în mijlocul enoriaşilor de la Căminul ,,Antim Ivireanul” a spus: ,,Mă ocup de acest aşezământ, încă de la înfiinţarea lui, din anul 2010. Doresc să mulţumesc părintelui protopop Ramon Eugen Ilie şi fraţilor preoţi care şi-au găsit timpul necesar să fie alături de noi în această sfântă sărbătoare. Doresc, de asemenea, să mulţumesc tuturor celor prezenţi care au dorit să se roage alături de noi precum şi acestor copilaşi minunaţi care fac parte din corul Bisericii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul ce sunt coordonaţi de prof. de religie Ioana Afrodita Dumitru.”
Deosebita sărbătoare a Hramului Sfântului Antim Ivireanu s-a încheiat cu emoţionant moment muzical susţinut de copiii talentaţi ce fac parte din corul Bisericii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Călăraşi.