Un spaţiu comercial din Ştefan cel Mare a luat foc de la o centrala termica nesupravegheată

20150211_065944Cinci echipaje de stingere din cadrul I.S.U. Călărași au intervenit timp de aproximativ 5 ore pentru lichidarea incendiului şi pentru salvarea mai multor bunuri materiale aflate în respectivele obiectiÎn data de 11.02.2015, ora 03.24, pompierii militari din cadrul Secției Dragalina au fost solicitați să acţioneze în localitatea Ștefan cel Mare, pe strada Căminului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui spaţiu comercial, proprietate privată, aparținând unei societăți din localitate.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără şi cu fum dens în interiorul spațiului comercial și la nivelul acoperișului acestuia, fiind cuprinse de flăcări și acoperișurile altor două case învecinate.

Se pare că incendiul a fost observat târziu. Acesta s-a dezvoltat rapid, din cauza vântului și a cantității mari de materiale combustibile aflate în interiorul magazinului (situat la parterul unei case tip de P+1+M) și al depozitului de materiale de construcții (situat în imediata vecinătate) favorizând accelerarea arderii.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza coșului de evacuare a fumului al unei centrale termice, care fusese supraalimentată și lăsată nesupravegheată.

Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie, inițial, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită (de la Secția de pompieri Dragalina) și ulterior, prin ordin al inspectorului șef , au fost trimise în sprijin alte două autospeciale de la Detașamentul de pompieri Călărași.

Intervenția a fost coordonată de către inspectorul șef – Popa Daniel Gheorghe, care s-a deplasat la locul evenimentului și a supravegheat toate operațiunile de lichidare a arderii și a înlăturării consecințelor acesteia.

Cele cinci echipaje de stingere angrenate în această misiune s-au luptat cu flăcările timp de aproximativ cinci ore..

În urma incendiului au ars: elemente din material lemnos, parchet, instalații sanitare, aproximativ 600 de metri pătrați acoperiș cu învelitoare de tablă, materiale textile și elemente de mobilier, totodată fiind deteriorate trei centrale termice, valoarea pagubelor fiind estimată la suma de aproximativ 300.000 de lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă și la alte case și bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 500.000 de lei.

 

 

 

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

În România există, pentru prima dată, un raport corect între instituţia Preşedinţiei şi instituţia Parlamentului

mie feb. 11 , 2015
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Ziua de luni, 9 februarie, va rămâne drept reper pentru evoluţia democraţiei din România, punct de referinţă în istoria relaţiilor a două dintre cele mai importante puteri ale statului, cele care se legitimează prin votul direct al românilor: Preşedinţia şi Parlamentul. Prin temele abordate şi […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!