Sâmbătă, 30 martie, vom stinge lumina, timp de o oră

Print Friendly, PDF & Email

Pe 30 martie 2019, în intervalul 20:30 – 21:30, oameni, companii şi instituții din peste 7000 de orașe, din 180 de țări, vor stinge simbolic lumina timp de o oră și vor aprinde conversația despre biodiversitate, participând la cea mai mare mișcare voluntară de mediu din toate timpurile, Earth
Hour (Ora Pământului), anunță Primăria Călărași.

De la an la an, din ce în ce mai multe persoane se alătură acestei mișcări. Dacă  în 2007, când a fost organizată prima ediție Earth Hour de WWF, la Sydney (Australia) au luat parte 2 milioane de oameni, în 2018 numărul celor care au participat a trecut de 2 miliarde. Toți doresc să
transmită un mesaj clar: avem nevoie de un nou acord pentru oameni și natură, avem nevoie de acțiune pentru a menține nivelul încălzirii globale sub 1,5 C față de era preindustrială. Avem nevoie să oprim pierderea biodiversității.

Please enter banners and links.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

În luna ianuarie, a crescut numărul salariaților, din județul Călărași

vin mart. 29 , 2019
Luna ianuarie 2019, comparativ cu luna precedentă, a fost caracterizată de creşterea numărului de salariaţi. Efectivul salariaţilor din judeţul Călăraşi la sfârşitul lunii ianuarie 2019 a fost de 45183 persoane, în creştere cu 0,8% faţă de luna precedentă şi respectiv cu 2,3% faţă de luna ianuarie 2018. Pe ramuri de […]