Peste 35.000 de intervenţii efectuate de Serviciul de Ambulanţă Călăraşi, în 2014

IMG_20150114_160504În cursul anului 2014, Serviciul de Ambulanţă al judeţului (SAJ) Călăraşi a avut o bună activitate,chiar dacă, la ora actuală se confruntă cu unele deficienţe.Conform datelor oficiale, anul trecut, SAJ Călăraşi a intervenit la un număr total de 35.947 solicitări, din care 2242 de solicitari au fost solutionate de echipaje tip C2 formate din medic, asistent şi ambulanţier, 28.604 de către echipaje tip B2 formate din asistent şi ambulanţier şi 5101 de transporturi neasistate efectuate cu autosanitare tip A2. Activitatea s-a desfăşurat în regim de permanenţă cu un număr de 13 echipaje tip B2, şi un echipaj C2, acestea fiind suplimentate în perioadele critice (zilele caniculare, perioadele cu viscol, ger, etc.), cu un număr de echipaje adecvat situaţiei respective. În cursul anului 2014, SAJ Călăraşi a predat către echipaje de rang superior de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, chemate în întâmpinare, 16 pacienţi şi 55 de pacienţi către elicopterele SMURD.

În ceea ce priveşte pregătirea profesională a personalului sanitar şi sanitar auxiliar, în anul 2014, au participat la cursuri de perfecţionare un număr de 50 de angajaţi. Totodată întreg personalul unităţii a participat la sesiuni de pregătire organizate intern.

Cele 26 de autosanitare operaţionale din dotarea SAJ Călăraşi au efectuat anul trecut un rulaj total de 1.723.935 km, o medie de 143.661 km/lună. Rulajul înregistat în anul 2014 a fost aproximativ egal cu cel din 2013 când autovehiculele au rulat 1.729.681.

Una din realizările SAJ Călăraşi punctate anul trecut  o reprezintă îmbunătăţirea stării tehnice a parcului auto

Aceste obiectiv a fost îndeplinit în mare măsură, în condiţiile în care starea parcului auto la sfârşitul anului 2013 era una precară, pe fondul rulajelor mai mari de 500.000 km înregistrate de peste 45% din autosanitare. Prin eforturile depuse în anul 2014 şi reparaţiile efectuate, starea tehnică generală a parcului auto s-a îmbunătăţit considerabil.

În anul 2014, s- a întocmit documentaţia necesară pentru scoaterea din funcţiune în vederea casării unui număr de 15 ambulanţe care aveau normele de exploatare îndeplinite. S-a obţinut aprobarea scoaterii din funcţiune şi s-a procedat la casarea propriu-zisă a acestora precum şi predarea lor către o firmă specializată.

De asemenea, în anul 2014 s-au întocmit memorii către Ministerul Sănătăţii şi Comisia Interministerială pentru Suport Tehnic din Ministerul Afacerilor Interne, prin care s-a arătat deficitul de dotare cu care unitatea noastră se confrunta. Astfel, în cursul anului au fost repartizate un număr de 5 autosanitare noi care au făcut să se restabilească condiţii normale de lucru în cadrul activităţii medicale.

Cu toate acestea SAJ Călărăşai se confruntă în continuare cu unele probleme. Deficitul de personal sanitar, în special medici, şi condiţiile precare de lucru ale angajaţilor ce activează în sediul central şi în subunităţile din judeţ sunt principalele deficienţe aflate în atenţia conducerii instituţiei.

 

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

Încep lucrările pentru modernizarea sistemului de canalizare în municipiul Călăraşi

mie ian. 14 , 2015
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Marți, 14 ianuarie, în sala de ședințe a Primăriei municipiului Călărași, a avut loc semnarea contractului de lucrări ”Extinderea și reabilitarea rețelelor de distribuție și a sistemului de canalizare inclusiv stații de pompare a apei din aglomerarea Călărași”, derulat de operatorul regional de apă și […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!