19 aprilie 2025

Micii pianiști au fost ,,Călători printre sunete”, la Palatul Copiilor Călărași

Palatul Copiilor Călărași a organizat vineri, 31 mai, cea de-a treia ediție a concursului regional de pian ,,Călătorind printre sunete”. După două ediții găzduite de Sala de spectacole Barbu-Știrbei, în 2017, respectiv de Domeniile Ostrov, în 2018, a treia ediție a reușit să fie găzduită de Palatul Copiilor Călărași, datorită familiei Ion și Magdalena Gheorghe (Gimart), care au donat acestei instituții un pian de colecție, marca Boston, sub licență Steinway and Sons, singurul de acest fel din județul Călărași.
Directoarea Palatului Copiilor, Lavinia Vasile, a declarat în deschiderea concursului:
,,Avem bucuria să organizăm această ediție la noi acasă, datorită promisiunii făcute și ținute de familia Gheorghe, care ne sprijină în tot ceea ce facem, și anume, că în acest an, vom cânta pe pianul nostru, de colecție. Ceea ce s-a și întâmplat și le mulțumim pentru sprijinul pe care îl acordă necondiționat, acestor copii talentați, care trec pragul instituției noastre. Avem susținerea Inspectoratului Școlar Județean în realizarea acestui concurs regional, al profesorilor din cadrul Palatului Copiilor , dar și al sponsorilor noștri și, sperăm, ca anul viitor, această competiție să devină națională.”
Concursul maraton a fost organizat pe anii de studiu I-VIII, la care au participat 73 de copii, din județele: Călărași, Brăila și Galați.
Medaliile, diplomele și trofeele au fost confecționate de Cercul de sculptura si modelaj, coordonat de profesorul Laurentiu Niță, de la Palatul Copiilor Călărași.

Felicitări, organizatorilor și tuturor participanților!

error: Content is protected !!