La Jegălia, s-au plantat peste 6 ha de ,,fapte bune”

Print Friendly, PDF & Email

„Știm că emoțiile construiesc realitățile pe care le trăim. Din 2015 până în prezent, localitatea Jegălia din județul Călărași este martora bucuriei și a dăruirii a mii de voluntari care, timp de trei ani, au plantat aproape 40 de ha cu puieți forestieri de salcie. Sâmbăta care abia a trecut, 370 de voluntari au reușit să planteze puțin peste 6 ha. Prin eforturile susținute ale tuturor celor implicați în acești ani, acțiunile de împădurire de la Jegălia reprezintă un model de bune practici, de asumare a responsabilității, un exemplu de parteneriat între domeniile public și privat. Poate că prin tot ce s-a întâmplat la Jegălia nu am schimbat întreaga lume, însă în mod sigur ne-am schimbat pe noi înșine.”, declară Marin Toma, Președinte Plantăm fapte bune în România și coordonator local Călărași.

 Rezultatele de la Jegălia au la baza implicarea voluntarilor din companiile care sprijină inițiativa, a autorităților locale care au pus la dispoziție suprafața de împădurit și a tuturor celor care au contribuit financiar la acest demers.

Voluntarii vor primi în urma activității de plantare sau de organizare o diplomă Green Endorsement, recunoscută în CV de peste 30 de companii de renume (detalii pe www.plantamfaptebune.ro).

La nivel național, au sprijinit inițiativa companiile Dedeman, JYSK, Daikin România, Tibbett Logistics, FAN Courier și Coca Cola HBC.

Partener local al evenimentului a fost Primăria Jegălia care și-a asumat plantarea puieților rămași și care a mobilizat comunitatea locală pentru realizarea de completări cu puieți pe suprafrața împădurită în 2016 și pentru plantarea unei suprafeței noi, cu puieți de glădiță, pentru protejarea salciei.

Au participat cu voluntari: Brenntag, Brexton, Cargill, Cetelem, Coca Cola HBC, Daikin, DB Global Technology, KPMG, LIDL, Orange, Saint-Gobain, Spam Experts, Starbucks, Wipro, REWE România, Franke, Stericycle și Kelloggs.

Acţiunea a fost realizată cu susținerea Jandarmeriei Române şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Mulțumim tuturor celor implicați și vă invităm să accesati pagina de facebook a inițiativei pentru imagini de la acțiunile de împădurire: https://www.facebook.com/PlantamFapteBuneInRomania/

Please enter banners and links.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

Astăzi, sunteți invitați la un concert simfonic, cu participarea violonistului Răzvan Stoica

mie nov. 29 , 2017
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Primăria Municipiului Călărași deschide seria evenimentelor culturale dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918! Violonistul Răzvan Stoica revine, la Călărași, după participarea extraordinară din deschiderea Zilelor Municipiului –ediția 2017, într-un concert simfonic ce se va desfășura miercuri, 29 noiembrie 2017, începând cu ora 18.30, […]