File de Istorie/Principele Nicolae

Astăzi, 5 august, se împlinesc 114 ani de la nașterea principelui Nicolae de Hohenzollern-Sigmaringen.

Principele Nicolae, Nicky cum îl alinta familia, s-a născut la Sinaia, în Castelul Pelișor, pe data de 5 august 1903 și a decedat pe 9 iunie 1978 la Lausanne. Acesta fiind al patrulea copil al cuplului princiar Ferdinand și Maria. La nașterea sa, fratele mai mare, Carol, avea 10 ani, iar surorile sale – Elisabeta și Mărioara aveau 9, respectiv 3 ani. A mai avut o soră – Ileana, născută în 1909, și un frate – Mircea, născut în 1913 și mort prematur, în 1916. Prințul Nicolae a fost botezat de țarul Nicolae al II-lea al Rusiei.

 

Într-una dintre cărțile sale, numită„Povestea vieții mele”, „Regina Maria l-a prezentat în cele mai frumoase culori pe Nicolae. Era „un băiețel frumos, cu nasul cam lung… ochii erau de un albastru intens, cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasă.” Un copil „independent, capricios, ciudat, chiar imprevizibil”, dar „seducător, direct, cu o fire deschisă”. Nicolae își petrece copilăria la Sinaia în Castelul Pelișor – reședința familiei princiare. Partenerii de joacă ai micuțului erau în special frații săi mai mari, preferata lui fiind sora sa Mărioara. Cei doi erau nedespărțiți și timp îndelungat prințesa a fost pentru Nicky tovarășul de joacă ideal.

 

Încă dinaintea Primului Război Mondial, Nicky a fost trimis la vestitul Colegiu britanic Eton, în pofida pasiunii sale declarate pentru medicină, la care s-a opus bătrânul rege Carol I. Pe atunci, un fiu sau un nepot regal nu putea fi decât militar. În timpul colegiului, prințul și-a uitat slăbiciunea pentru medicină și, asemenea viitorului său nepot, Mihai I, a devenit un pasionat al aviației și al sportului în general.

 

Sfârșitul anului 1914, aduce o schimbare în viața tânărului prinț. Moartea regelui Carol I și urcarea pe tron a tatălui său, Ferdinand I, face ca întreaga familie să-și mute reședința în București, la Palatul Cotroceni. Nicolae își întrerupe studiile și se întoarce în țară, deoarece în Europa izbucnise războiul.

 

Adolescența liniștită a prințului se sfârșește în vara anul 1916 când România intră în Primul Război Mondial. Țara noastră a intrat în acest conflict în noaptea de 14 spre 15 august 1916 de partea Antatei împotriva Puterilor Centrale pentru a înfăptui România Mare. La sfârșitul aceluiași an, familia regală, împreună cu guvernul, este forțată să se retragă la Iași, Bucureștiul căzând sub ocupația nemților.

Sfârșitul războiului aduce victoria românilor alături de Antanta precum și înfăptuirea României Mari, dar în familia regală se declanșează un nou scandal. Principele Carol renunță în septembrie 1918 la prerogativele de moștenitor al tronului, ca urmare a căsătoriei sale cu Zizi Lambrino. În această perioadă unele personalități politice cer proclamarea prințului Nicolae ca și succesor.

 

Principele fiind al doilea bărbat din familia regală era exclus, conform Constituției românești din acea perioadă, de la succesiunea la tron. Ținând seama de toate aceste prevederi legale, Nicolae a primit o educație deosebită, dar nu una destinată viitorului rege.

 

Alexandru Marghiloman, președintele Consiliului de Miniștri, i-a declarat regelui Ferdinand: „Prințul Carol trebuie decăzut din prerogativele sale; prințul Nicolae, proclamat în locul său și pentru el făcută o educație severă și serioasă”. Propunerea nu a fost acceptată, nici de suveran, nici de ceilalți lideri politici. Ea și-a pierdut rostul deoarece, în noiembrie 1918, Carol a acceptat desfacerea căsătoriei sale cu Zizi Lambrino, anulată ulterior în ianuarie 1919.

Imediat după terminarea războiului, Nicolae își continuă studiile întorcându-se în Marea Britanie, la Eton. Următorii ani și-i petrece în afara țării, revenind în România doar pe perioada vacanțelor. După terminarea studiilor prințul face un stagiu militar în flota britanică.

Revenit definitiv în țară, Nicolae își dedică timpului liber preocupărilor sale preferate: sportul și viața mondenă. Iarna, pe dealurile din apropierea Castelului Pelișor, aveau loc adevărate concursuri de ski ce îl aveau în prim plan pe Nicolae. Mai târziu prințul avea să publice și o carte despre acest curajos sport. În luna februarie a anului 1921 sora sa cea mare, Elisabeta, se căsătorește cu prințul moștenitor al Greciei. Tot în 1921 are loc și căsătoria lui Carol cu principesa Elena, fiica regelui Greciei. Cei doi vor avea împreună un băiat, pe nume Mihai, care va deveni moștenitorul tronului.

 

În 1922 tovarășa sa de distracții Mignon se mărită cu regele Alexandru I al Iugoslaviei. Rămas acasă numai cu sora sa mai mică, Ileana, prințul descoperă în ea un bun camarad cei doi petrecând din ce în ce mai mult timp împreună. În anul 1920, Regina Maria primește în dar, din partea orașului Brașov, Castelul Bran. Nicolae și Ileana îndrăgesc din prima clipă locul, prințul având propria sa cameră în Bran. După ce regina termină de amenajat locuința, cei trei își vor petrece aici câteva săptămâni din vară în fiecare an. Tot în această perioadă apar și unele mici zvonuri în legătură cu viața deloc disciplinată pe care o ducea prințul. Regina Maria este hotărâtă de această dată să taie răul de la rădăcină, nevrând să se mai ajungă și acum în situația creată de Carol. Ea îi atrage atenția fiului său să fie mai cumpătat cu distracțiile.

 

În anul 1925, fratele său mai marea, Carol a decis să fugă în Italia cu amanta Elena Magda Lupescu. Acesta îi trimite o scrisoare tatălui, din Italia, în care îi aducea la cunoștință că renunță, din nou,la familie și la calitatea de prinț moștenitor. În aceste condiții a fost stabilit ca moștenitor, Mihai, nepotul lui Ferdinand.

La 20 iulie 1927, regele Ferdinand I a decedat, iar pe tronul României a urcat Mihai.

 

Principele Nicolae al României a jucat un rol politic activ doar în perioada 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930, când a făcut parte din Consiliul de Regență care conducea țara în numele regelui minor Mihai I.

Din cauza faptului că Mihai era minor, avea doar 6 ani, țara va fi condusă de o regență alcătuită din principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație (până la 7 octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație). Este notabilă absența Reginei Maria din regență, una din figurile de autoritate de până atunci.

 

Față de regență, principalele partide politice s-au poziționat diferit. În timp ce Partidul Național Liberal a susținând-o, grăbind depunerea jurământului militar către noul rege pentru a evita formarea unui curent carlist în armată, în Partidul Național Țărănesc s-a discutat chiar aducerea în țară a lui Carol. Regența nu a avut autoritatea de a arbitra viața politică.

 

La 6 iunie 1930, Carol se întoarce în România și poartă negocieri cu Iuliu Maniu, căruia îi promite să renunțe la relația cu Elena Lupescu, și este proclamat rege după două zile. El o aduce însă pe Elena Lupescu la București.

 

Odată cu întoarcerea fratelui său, Carol, în țară, rolul politic al principelui Nicolae a luat sfârșit.

 

Pe 28 octombrie 1931, Nicolae s-a căsătorit în secret cu Ioana Doletti, în comuna Tohani din județul Buzău, încălcând statutul Casei Regale, care permitea mariajele doar cu membri ai caselor regale europene. La cere¬rea lui Carol, mariajul a fost declarat nul de Tribunalul Ilfov în decembrie același an.

 

Principele Nicolae nu a recunoscut însă decizia. În consecință, Carol al II-lea l-a scos pe Nicolae din Casa Regală. Nicolae și-a continuat viața până la capăt alături de Ioana Doletti, sub numele de Nicolae Brana.

Nicolae de Hohenzollern-Sigmaringen a încetat din viața pe 9 iunie 1978, la vârsta de 75 de ani, departe de țară, după patru decenii de exil forțat, la Lausanne.

 

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

File de Istorie/ Bătălia de la Mărăşeşti

Dum aug. 6 , 2017
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Pe  6 august, se împlinesc 100 de ani de la declanșarea bătăliei de la Mărășești. Bătălia de la Mărășești s-a desfășurat în perioada 6-16 august 1917 și a fost cea mai importantă operațiune militară desfășurată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial, fiind totodată […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!