File de Istorie/ Tratatul de la Trianon

Print Friendly, PDF & Email

 Pe  4 iunie, se împlinesc 97 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon.

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial( Antanta) și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, pe de altă parte.

Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) și cu Turcia (la Sèvres, semnat la 4 iunie 1920 și repudiat apoi, fiind înlocuit cu tratatul de la Lausanne).

În urma Tratatului de la Trianon, Ungaria recunoaște Transilvania ca parte componentă a României.

 

Sursă: Wikipedia

Autor: Crina Elena Mihai

Please enter banners and links.

Monica Ghiorghe

Next Post

File de Istorie/Planul Marshall

lun iun. 5 , 2017
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱În data de 5 iunie, se împlinesc 70 de ani de la prezentarea planul Marshall, de către George Marshall, secretar de stat al SUA. Pe 5 iunie 1947, secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, George Marshall a prezentat un plan care îi va […]