File de istorie/ S-a întâmplat pe 1 iunie
Începând cu luna iunie, a.c., rubrica „File de Istorie” a ziarului „Actualitatea de Călăraşi” vă oferă, spre lectură, articole ce vor cuprinde principalele evenimente din istoria universală şi naţională, sub semnătura autoarei Crina Elena Mihai.
Congresul de la Berlin.
Astăzi, 1 iunie, se împlinesc 139 de ani de la desfăşurarea Congresului de la Berlin din anul 1878.
După terminarea războiului de independență a României, în anul 1878, cele șapte mari puteri europene(Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franța, Imperiul Otoman, Italia și Rusia ) s-au întrunit în cadrul unui congres desfășurat la Berlin, în perioada 1 iunie – 1 iulie 1878.
La congres au fost luate în discuție și problemele românilor. S-a decis recunoașterea independenței României, alipirea Dobrogei la patria mamă, județele din sudul Basarabiei( Cahul, Ismail și Bolgrad) sunt ocupate de ruși, iar țara noastră trebuia să modifice articolul 7 al Constituției din 1866, în sensul că cetățenia să nu mai fie condiționată de religie, deci puteau fi considerați cetățeni și evreii.
Congresul a hotărât, astfel recunoașterea independenței României, alipirea a încă unui teritoriu la patria mamă și a arătat faptul că Rusia nu a respectat convenția semnată la 4 aprilie 1877, conform căreia rușii trebuiau să respecte integritatea teritorială a României.
Pe 1 iunie, se împlinesc 71 de ani de la execuția mareșalului Ion Antonescu.
Ion Antonescu s-a născut pe 2 iunie 1882, la Pitești și a decedat pe 1 iunie 1946, la Jilava. Acesta a fost general, apoi mareșal al Armatei Române, președinte al Consiliului de miniștri și „conducător” al statului.
Mareșalul Antonescu a devenit conducătorul statului român după abdicarea forțată a regelui Carol al II-lea. După abdicarea forțată a celui de-al III-lea rege al României, țara noastră a fost condusă, în mod oficial, din 6 septembrie 1940, de regele Mihai I, dar, practic, ea a fost condusă de Ion Antonescu, deoarece regele era minor, avea doar 19 ani ( în aceea perioadă, o persoană devenea majoră la vârsta de 21 de ani).
România a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial, pe 22 iunie 1941, de partea Germaniei lui Adolf Hitler pentru a recupera Basarabia și Nordul Bucovinei, teritorii ocupate de Uniunea Sovietică, la 28 iunie 1940.
Din păcate, armata română a avut pierderi grele în acest război, în special, în bătălia de la Stalingrad. În aceste condiții, liderii politici români l-au rugat pe mareșalul Antonescu să scoată țara din conflict.
Regele i-a cerut același lucru, dar mareșalul a refuzat, motivând că este militar, are onoare și trebuie să meargă cu Germania până la capăt.
În vara anului 1944 se formeaza Blocul Național Democrat din care faceau parte Partidul Național Țărănesc (PNȚ), Partidul Național Liberal (PNL), Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Comunist Român (PCR).
Scopul alianței era încetarea războiului împotriva Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste ( URSS-ului).
La 23 august 1944, Ion Antonescu a fost chemat la Palatul Regal, unde a fost rugat din nou să înceteze războiul împotriva rușilor, mareșalul a refuzat, iar regele a ordonat arestarea sa. Ulterior, mareșalul va fi judecat, condamnat la moarte și executat, pe 1 iunie 1946.
Procesul de condamnare la moarte al mareșalului Ion Antonescu, a avut loc în plină campanie electorală, în mai 1946. El a fost judecat de Tribunalul Poporului, înființat împreună cu Comisia Aliată de Control pentru a ancheta prezumtivii criminali de război, conform articolului 14 din Pactul de Armistițiu cu România. Sentința a fost rostită la 17 mai 1946. Acesta a fost condamnat la moarte pentru crime de război. Deși a cerut să fie executat de militari și nu de gardienii închisorii, el a fost refuzat. Sentința a fost executată pe 1 iunie 1946 la ora 18:03, la penitenciarul din Jilava. Alături de Ion Antonescu, fost „conducător al statului” au mai fost executați Mihai Antonescu fost vicepreședinte al Consiliului de miniștri și ministru al Afacerilor Străine, Gheorghe Alexianu, fost guvernator al Transnistriei, și Constantin Z. Vasiliu, fost subsecretar de stat la Ministerul de Interne. Înainte de tragere, Antonescu a ridicat mâna dreaptă în semn de salut. A mai fost împușcat cu revolverul de două ori în cap și în piept, după care s-au mai tras trei focuri cu pușca. Medicul legist a constatat decesul la orele 18:15.