Marius Dulce: „În Consiliul Local Călăraşi, vom face alianţă cu PDS-ul lui Nicolae Dragu”
Este cunoscut faptul că, în urma scrutinului de duminică, 5 iunie, candidatul PSD la primăria Călăraşi, Marius Dulce s‑a clasat pe locul doi, după actualul edil, Daniel Drăgulin, în opţiunile electoratului. Diferenţa dintre cei doi a fost de 1866 de voturi ( Marius Dulce a obţinut 8261 de voturi iar Daniel Drăgulin 10124 de voturi). Scorul obţinut de social democratul călărăşean ii va asigura, probabil, încă un mandat de viceprimar. Marius Dulce s‑a declarat mulţumit de rezultatul obţinut la alegerile locale. „Având în vedere faptul că am ieşit în campanie foarte târziu şi neavând o notorietate, aşa cum trebuia, scorul obţinut este extraordinar de bun.Este un rezultat pe care PSD-ul nu l‑a mai scos demult la alegerile locale în municipiul Călăraşi. Se putea şi mai bine, dar, asta a fost voinţa electoratului călărăşean. Acest lucru înseamnă că trebuie să mă pregătesc mai bine în următorii patru ani.”, a precizat Marius Dulce
PSD şi PDS vor forma majoritatea în Consiliul Local Călăraşi
Noua configuraţie a Consiliului Local Călăraşi va fi cu totul alata faţă de mandatul trecut . PNL-ul are 10 consilieri , PSD-ul are 8 consilieri iar Partidul Dreptăţii Sociale(PDS), formaţiunea lui Nicolae Dragu, are 3 consilieri locali. Aşa cum a precizat Marius Dulce, social democraţii au bătut palma cu Nicolae Dragu şi astfel vor forma o majoritate politică în Consiliul Local. „ Este clar, în contextul în care nu vom face nicio alianţă cu PNL-ul,aşa cum am declarat, vom face alianţă cu PDS-ul, condus de Nicolae Dragu. În funcţie de votul consilierilor este foarte posibil să obţin încă un mandat de viceprimar.”, a afirmat Marius Dulce.
Înţelegerea dintre social democraţi şi Nicolae Dragu a avut loc, ieri, 8 iunie la Mânăstirea „Crucea de Leac” de la Coslogeni.
„Ne-am reunit la Mânăstirea „Crucea de Leac” pentru a discuta în linişte tot ce avem de făcut în următoarea perioadă.”, a mai spus Marius Dulce. 
