Copiii din Parohia Bisericii ,,Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, mai aproape de credinţă
O bună educaţie poate fi dată copiilor şi prin apropierea de biserică. În felul acesta, copiii sunt ajutaţi să îşi construiască un sistem de valori spirituale şi morale, indispensabil în devenirea lor ca adulţi. Biserica ,,Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” reprezintă un bun exemplu, în această privinţă, pentru comunitatea călărăşeană . Astfel a fost creat grupul catehetic al parohiei Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul”, format din copii care participă şi cântă în cadrul slujbelor religioase. Aceşti elevi sunt implicaţi într-o serie de competiţii cu tematică religioasă, în cadrul cărora au fost mereu pe podium. De curând, ei au obţinut Premiul 3, în cadrul unui concurs de creaţie privind toate activităţile desfăşurate în anul 2015, organizat de către Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Aşa cum a precizat preotul paroh Alin Badea, aceşti copii iubesc ceea ce fac şi vin, mereu, cu plăcere la biserică. Un eveniment deosebit a avut loc duminică 8 mai, când călărăşenii prezenţi la slujbă au avut parte de câteva momente emoţionante. Elevii clasei a IIIa D de la Şcoala Tudor Vladimirescu (învăţătoare Daniela Mariniţă) şi membrii grupului catehetic al Parohiei Bisericii ,,Sfântul Ioan Botezătorul”, coordonaţi de profesoara de religie Afrodita Dumitru, au susţinut un frumos moment de evocare închinat sfintei sărbători a Învierii. Băieţi şi fetiţe înbrăcaţi în haine de sărbătoare au recitat şi cântat slava adusă marii sărbători creştineşti. Glasurile lor cristaline au creat o atmosferă plină de emoţie şi pioşenie.

